2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Acasă Actualitate VIDEO / Noi violențe în centrul oraşului Barcelona

VIDEO / Noi violențe în centrul oraşului Barcelona

0
VIDEO / Noi violențe în centrul oraşului Barcelona

Noi violențe în centrul oraşului Barcelona. Poliţişti spanioli cu scuturi şi arme au intervenit în forţă, sâmbătă seara, pentru a-i dispersa pe protestatarii catalani separatişti adunaţi în faţa sediului poliţiei din centrul Barcelonei, informează Agerpres, citând Reuters.

În înregistrările video se pot vedea poliţişti înarmaţi cu bastoane forţând pentru a-şi face drum prin mulţimea de mii de oameni, în timp ce manifestanţii aruncau cu pietre şi cu rachete de semnalizare.

Site-ul ziarului local La Vanguardia a informat că cel puţin doi protestatari au fost arestaţi, nefiind clar dacă au existat răniți.
Intevenţia a avut loc la două ore după ce manifestanţii au început să arunce cu sticle, bile şi gloanţe de cauciuc în ofiţerii de poliţie.

Un grup mare de protestatari continua să fie prezent în jurul sediului poliţiei la jumătate de oră după intervenţia forţelor de ordine.

Protestul a fost organizat de CDR (Comitetele de Apărare a Republicii), o grupare separatistă adeptă a acţiunii directe, care a blocat căi ferate şi drumuri şi a încercat, de asemenea, să ia cu asalt parlamentul regional.

Barcelona. Astăzi sunt anunţate manifestări ale anti-separatiştilor, care cer încetarea violenţelor

AFP informează că în cursul zilei de sâmbătă sute de mii de militanţi separatişti catalani au protestat în centrul oraşului Barcelona.

Aproximativ 350.000 de persoane, conform cifrelor furnizate de poliţia municipală, au răspuns la apelul celor două mari asociaţii, Adunarea Naţională Catalană şi Omnium Cultural, pentru a protesta în apropierea parlamentului regional.

Duminică, străzile Barcelonei sunt pregătite să îi primească pe protestatarii anti-separatişti, care vor manifesta pentru încetarea violenţelor şi a confruntărilor, conform informaţiilor furnizate AFP de preşedintele asociaţiei Societat civil catalana, Fernando Sanchez Costa.

„Este un mesaj important pentru Catalonia, Spania şi lume, pentru care deseori separatismul şi Catalonia sunt confundate“.

Membri ai guvernului socialist spaniol, printre care şi ministrul afacerilor externe, catalanul Josep Borrell, viitorul şef al diplomaţiei europene, se vor alătura marşului.