2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAproape 100 de mineri s-au blocat în subteran

Aproape 100 de mineri s-au blocat în subteran

Aproape 100 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, s-au blocat în subteran. Aceştia au ameninţat că vor intra în greva foamei. fiind nemulţumiţie de faptul că cele două mine ar urma să fie închise. Minerii nu ştiu ce se va întâmpla cu ei după închiderea minelor.

Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă.

Ce spune sindicatul

„La mina Paroşeni sunt 50 de mineri care protestează în subteran, iar alţi 35 au coborât în mina Uricani şi protestează acolo. Oamenii sunt disperaţi pentru că minele Uricani şi Paroşeni se închid definitiv, iar 300 dintre angajaţii acestor mine urmează să fie disponibilizaţi, în condiţiile în care Ordonanţa 36, care asigura plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani, nu a fost prelungită de Guvern. În luna august a fost discutat un asemenea act normativ, dar a primit aviz negativ de la Ministerul de Finanţe, iar de atunci nu s-a mai făcut nimic”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Conform acestuia, starea de îngrijorare în rândurile oamenilor este ridicată, deoarece mai sunt două luni până la sfârşitul anului, iar în cazul închiderii minelor Paroşeni şi Uricani, angajaţii care vor fi disponibilizaţi ar urma să primească, la 1 decembrie, preavizele de încetare a raporturilor de muncă.

Se aşteaptă reacţia ministerului

Administraţia Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) şi liderul sindical au discutat cu protestatarii. Minerii solicită garanţii din partea ministerului de resort că solicitările lor vor fi rezolvate favorabil.

Liderul sindical a spus că a vorbit, luni, cu reprezentantul Consiliului de Administraţie al companiei, care a dat asigurări că 60 dintre aceştia vor fi încadraţi la minele care compun această societate.

„Mi s-a spus că nici nu se pune problema ca 60 de mineri să nu fie preluaţi de către CEH, dar vom mai aborda acest aspect după şedinţa CA al CEH, care are loc astăzi (luni n.r)”, a precizat Domokos.
Minele Paroşeni şi Uricani au intrat, de la sfârşitul lunii decembrie 2017, în program de închidere şi ecologizare, în 2018 şi 2019 aici efectuându-se lucrări de punere în siguranţă a zăcămintelor de cărbune şi de drenaj al apei din galerii. Din anul 2020 ar trebui oprită staţia principală de ventilatoare şi să se treacă la închiderea rampelor puţurilor şi a legăturilor subteranului cu suprafaţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS