2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment4 ani de la Colectiv. Marş în memoria victimelor

4 ani de la Colectiv. Marş în memoria victimelor

Astăzi se împlinesc 4 ani de la tragedia care a îndoliat o ţară, Colectiv. În acea seară fatidică, 64 de tineri au murit în incendiul care a cuprins clubul Colectiv, din Bucureşti. Oamenii ies astăzi în stradă pentru a transmite că nu uită ceea ce s-a întamplat în noaptea de 30 octombrie 2015.

Întâlnirea este în Piaţa Unirii, iar de la ora 19.30 se pleacă în marş către Piaţa Bucur.

„30 octombrie este data care a şocat un popor întreg şi a arătat o ţară incapabil să aibă grijă de cetăţenii ei.

Pe 30 octombrie 2015 au ars fraţi şi surori, copii şi părinţi, prieteni şi necunoscuţi şi, odată cu ei, valul care acoperea mizeria din spitale şi corupţia din administraţia românească.

Pe 30 octombrie se vor împlini 4 ani de când o parte dintre cei dragi ne-au părăsit sau au rămas mutilaţi pe viaţă.

Pe 30 octombrie 2015 ulciorul care mergea atât de des la apă s-a spart.

Pe 30 octombrie vă aşteptăm la un marş în memoria celor care au murit pentru că, în România, Responsabilitatea Personală nu a fost o Piedică in calea CORUPŢIEI”, transmit organizatorii evenimentului ” 4 ani de la Colectiv„.

Mii de oameni şi-au anunţat intenţia de a participa la eveniment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS