6.7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBuget pentru reabilitarea celor două pasarele din Târgu Jiu

Buget pentru reabilitarea celor două pasarele din Târgu Jiu

Autoritățile din Târgu Jiu au alocat fondurile necesare pentru reabilitarea celor două mari pasarele din municipiu. Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a spus că, atât pasarela de pe bulevardul Unirii, cât și cea din zona Artego, acolo unde o parte din balustradă s-a prăbușit, vor fi reabilitate complet anul viitor.

De asemenea, pentru pasarela de pe bulevardul Unirii a fost organizată licitație de trei ori, însă nu s-a prezentat nimeni. Până anul viitor se speră ca va fi stabilit un constructor:

„Pentru ambele obiective există fonduri prevăzute în bugetul local. Procedurile sunt în curs. Există proiecte tehnice și avize. Primul obiectiv este în licitație și a avut loc de trei ori această licitație. S-a refăcut licitația pentru pasajul de pe strada Unirii și, până la finalul anului, cu siguranță vom avea un constructor, mai ales că au fost refăcuți indicatorii financiari, după ce a crescut salariul minim în construcții“, a declarat Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din Primăria Târgu Jiu.

Circulația nu va fi închisă complet

Directorul Raul Chiriac a precizat că circulația nu va fi închisă complet pe cele două pasarele. Se va circula pe câte un sens de mers și se va merge în paralel cu lucrările pe celălalt sens. Lucrările vor fi gata în cursul anului viitor.

„În primăvară, pot începe lucrările. Vrem ca până la finalul acestui an să fie finalizate ambele licitații. Se vor reface structurile la poduri. Se va lucra etapizat. Chiar și la calea de rulare se va lucra pe fiecare sens sau pe timpul nopții, când nu este un trafic așa de intens. Avem, așa cum am spus, finanțare și pentru pasajul de pe strada Ciocârlău. Acolo nu am avut incidente majore. A fost acea problemă care a fost eliminată. Se execută lucrări de consolidare care vor fi gata anul acesta, iar anul viitor va fi modernizat complet întreg pasajul pentru că avem finanțarea prevăzută“, a mai spus Raul Chiriac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS