2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVa revoluţiona Dacia piaţa automobilelor electrice?

Va revoluţiona Dacia piaţa automobilelor electrice?

2020 ar putea fi anul în care pe porțile uzinei de la Mioveni ar putea ieși și primul model electric de la Dacia, scrie Playtech.ro. Sau, cel puțin, unul hibrid. Și e posibil să revoluționeze piața. Nu ca tehnologie, ci ca preț. Renault testează deja mai multe tehnologii din zona electricelor pe modelele sale. Unele care sunt premium, peste cele oferite de constructorul român.

Dar dacă se va dovedi un pariu câștigător, atunci vor fi introduse și pe modelul electric de la Dacia. „Întrebarea nu e dacă vom lansa o Dacia electrică sau hibridă, ci când. Avem deja toată tehnologia necesară datorită Alianței (Renault – Nissan). Proiectele noastre viitoare au capacitatea de-a integra această tehnologie, dar vom lansa ceva când piața este pregătită. Infrastructura e un alt punct important, la fel și legislația”, sounea recent Christophe Dridi, şeful producătorului de automobile.

Preţul, principalul avantaj

Cu alte cuvinte, primul model electric de la Dacia poate intra și acum în producția de serie, doar că piața nu e pregătită. Și marele minus este infrastructura. Surse din industria auto susțineau că Dacia va lansa o mașină electrică șocant de ieftină. Unele zvonuri arată că ar apărea anul viitor. Altele insistă pe faptul că modelul va fi prezentat în 2021 la Salonul Auto de la Frankfurt. Așa cum Sandero și Duster au revoluționat piața autoturismelor cu motoare pe benzină și motorină, așa s-ar putea să facă și Dacia electrică. Tehnologia vine de la Nissan și Renault și poate fi integrată în modelul electric de la Dacia cu costuri mici.

Așa cum se întâmplă de la Solenza încoace cu toate modelele. După toate previziunile, rezultă că primul model electric de la Dacia va fi unul ieftin, cu autonomie destul de mică față de modelele premium. Poate că va sări puțin de 20.000 de euro, dar nu mai mult, mai scrie Playtech.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS