De joi, 31 octombrie, se acționează într-o exploatație comercială din Olt, aproape 4.000 de porci urmând să fie sacrificați. Evoluția pestei porcine africane continuă în județ. Numărul focarelor a ajuns la 115.
O fermă de mari dimensiuni din localitatea Ipotești, judeţul Olt, a căzut pradă pestei porcine africane, joi, 31 octombrie. S-a luat decizia sacrificării întregului efectiv aflat în fermă, respectiv 3.755 de capete. Ferma primise chiar în cursul săptămânii trecute dreptul de mișcare a animalelor, după ce focarele de pestă care evoluaseră în localitatea Ipotești au fost între timp stinse. În cursul acestei săptămâni a apărut, însă, boala chiar în mijlocul fermei.
Ferma a fost deschisă chiar în vara acestui an
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a confirmat apariţia focarului de pestă porcină în exploataţia de la Ipoteşti.
„A fost confirmată pesta porcină africană şi la o exploataţie comercială de suine aflată în localitatea Ipoteşti, unde, de astăzi, se aplică măsura uciderii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de 3.755 de capete de suine, conform planului de măsuri de combatere a bolii, aprobat în şedinţa din data de 31.10.2019“, a transmis DSVSA Olt.
Ferma a fost deschisă chiar în vara acestui an. Conform paginii oficiale de Facebook , ferma s-a dezvoltat cu fonduri europene. Capacitatea autorizată a acesteia este de zeci de mii de capete.
Agrikilti, în proces de modernizare
„Agrikilti este o o companie cu capital integral privat, ce are ca domeniu de activitate creșterea și comercializarea suinelor.
Fiind considerată o fermă-etalon din punct de vedere al capacității și cu rezultate foarte bune în trecut, compania a decis achiziția activului încă din anul 2013, iar în anul 2017 a obținut o finanțare europeană prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Societatea și-a început activitatea de producție în anul 2019, după modernizarea fermei de suine în localitatea Ipotești și are o capacitate de 36.000 capete/serie. Ferma este în proces de modernizare, beneficiind de tehnologie germană, urmând să fie una dintre cele mai moderne exploatații de creștere de porcine din România. Procesul de modernizare implică tehnologii și utilaje inovative, în acord cu standardele de protecție a mediului și cu standardele superioare privind bunăstarea animalelor“, se arată în descrierea companiei, conform sursei publice.
Sunt active 86 de focare
De la debutul epidemiei de pestă porcină africană, în județul Olt au fost confirmate 115 focare, în 25 de localități ale județului. În prezent, 86 sunt încă active.
29 de focare au fost stinse în cursul acestui an, după cum urmează : 11 focare stinse în Sprîncenata şi Uria; 3 focare stinse în localităţile Dăneasa şi Zănoaga; 1 focar Brebeni ; 2 focare Ipoteşti; 1 focar Vârtopu; 3 focare în localităţile Drăgăneşti Olt şi Comani; 2 focare în Şerbăneşti; 4 focare în Crâmpoia şi 2 focare în Ghimpeţeni.
„Până în prezent, în focarele de boală au fost eliminaţi 952 de porci din gospodăriile nonprofesionale. În acţiunile de ucidere preventivă a tuturor porcilor aplicate în localităţile Cilieni, Sprâncenata, Slăveni (Gostavăţu), Stoeneşti şi Orlea au fost eliminaţi 2.036 de porci. Au fost achitate despăgubiri în valoare de 1.243.528 de lei pentru 321 de exploataţii afectate de pestă porcină africană (focare de boală şi ucidere preventivă) din localităţile Cilieni, Slăveni (Gostavăţu), Stoeneşti, Gura Padinii, Drăgăneşti, Ianca, Văleni, Ipoteşti, Gărcov, Vârtopu şi Crâmpoia.
În ceea ce privește mediul silvatic sunt confirmate 3 cazuri la mistreți vânați pe FV40 Dăneasa şi pe FV53 Orlea“, a transmis DSVSA Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.