Academia „Gică Popescu” U17 s-a impus, scor 3-0, în partida susținută sâmbătă, la „Hanul Doctorului”, în fața formației similare a clubului Colțea Brașov. Partida contează pentru etapa a 17-a de la Liga Elitelor U17.
Elevii lui Ionuț Cimpoeru au deschis scorul prin Denis Prunaru. Acesta a urmărit o minge respinsă în față de portar, după o lovitură liberă executată de Adrian Vlad, și a împins-o în față de la 4 metri (’31, 1-0).
La scurt timp Denis Prunaru a încercat un șut centrare de lângă tușa din stânga. Mingea s-a dus cu boltă direct sub bară (’33, 2-0).
„GP” și-a majorat avantajul prin cel mai scund jucător al său, Mirel Neață. Acesta a reluat cu capul, de la 8 metri, o centrare venită de pe stânga (’50, 3-0).
„GP” Craiova: Alexandru Matei – Octavian Urdu (’81, Răzvan Belega), Eduard Calițoiu, Alex Trușcă, Denis Prunaru – Mirel Neață (’81, Andrei Oană), Eduard Grigorie (’66, Marius Florea), Eduard Udrea, Andrei Dinu (’81, Adelin Biră) – Adrian Vlad, Florentin Gheorghe (’71, Andrei Pîrvu). Antrenor: Ionuț Cimpoeru.
Colțea Brașov: Florin Stroescu – Robert Hamciuc, David Popescu, Dragoș Pînzaru, Darius Chirci (’59, Dumitru Rezmerița) – Dorin Năstase, David Palade – Andrei Nicoloiu, Andrei Dedu, Claudiu Sillo – Mihai Gavriș. Antrenor: Daniel Bona.
Cartonașe galbene: Năstase ’58, Palade ’68.
Au arbitrat: Ionuț Dogeanu (Videle) – Cătălin Columban (Videle) – Traian Ene (Plosca), Robert Ghioreanu (Turnu Măgurele).
În urma acestui succes, gruparea din Bănie continuă lupta pentru un loc în play-off. În partida viitoare, Academia „Gică Popescu” va evolua în deplasare, la UTA Arad.