„U“ Craiova – Dinamo Bucureşti este, de departe, cel mai aşteptat meci de către întreaga suflare alb-albastră. Rivalitatea a rămas la fel de mare ca în trecut, iar setea oltenilor de victorie este imposibil de potolit. Noul „episod“ al acestui derbi se desfăşoară astăzi, de la ora 20.30, pe stadionul „Municipal“ din Severin. Asta pentru ca „Ion Oblemenco“ să se afişeze în curând şi cu cel mai bun gazon din ţară, nu numai cu cel mai frumos public.
Optimişti din fire, oltenii anunţă că sunt gata de primul mare derbi contra „câinilor roşii“. Ei sunt decişi să continue ascensiunea din punct de vedere al jocului şi, bineînţeles, să contabilizeze cele trei puncte. Acestea permit menţinerea pe podiumul Ligii I şi urmărirea contracandidatelor la titlu. O doză de moral o adaugă şi faptul că în tribune se va afla şi fostul căpitan Alex Mitriţă.
Victor Piţurcă: Suntem iarăşi în faţa unui examen dificil
Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, ştie ce înseamnă acest joc cu Dinamo pentru olteni. A declarat că echipa sa e pregătită să facă un meci mare.
„Suntem iarăşi în faţa unui examen dificil. Jucăm împotriva unui mare club, Dinamo Bucureşti. În ultimul timp a jucat foarte bine, a avut o creştere extraordinară de formă sub comanda lui Dusan Uhrin. Dinamo înseamnă un grup, nu un jucător. Nistor este «dispecerul» lor, este un fotbalist cu experienţă, cu o tehnică bună. Însă Universitatea Craiova are jucători buni, puternici şi nu-i uşor să joci contra lor. Ne aşteaptă un meci foarte dificil, pe care noi vrem cu siguranţă să-l câştigăm.
În ultimele două etape din campionat nu am reuşit să ne impunem. Avem mare nevoie de cele trei puncte puse în joc. Moralul este ridicat, venim după un joc bun şi un rezultat pe măsură în Cupa României. Sper să repetăm acea partitură. Eu cred că Universitatea este favorită. La acest joc ştiu eu pe cine este presiunea mai mare? Jucătorii trebuie să joace, să-şi facă datoria în teren. În general, pe echipa gazdă există o presiune mai mare. Dar nu cred că pentru jucătorii mei este o presiune atât de mare“, a declarat tehnicianul oltenilor.
„Toată lumea îşi dorea să jucăm la Craiova“
Victor Piţurcă regretă că echipa sa nu susţine acest derbi pe stadionul „Ion Oblemenco“. Este convins însă că elevii săi vor avea parte de o susţinere bună din partea fanilor şi la Severin.
„Toată lumea îşi dorea să jucăm la Craiova, în primul rând pentru suporterii noştri, care ar fi venit în număr foarte mare. Sigur că şi la Severin vor veni în număr mare şi nu mai are rost să discutăm subiectul legat de schimbarea gazonului. Jucăm la Severin şi trebuie să ne adaptăm condiţiilor de acolo şi cu asta basta. Băieţii au mai jucat acolo şi sunt familiarizaţi cu stadionul, deci ne vom simţi ca acasă şi acolo. Am încredere că echipa mea va realiza un joc bun şi ne vom lua punctele“, a spus Piţi.
Întrebat de lot, strategul Ştiinţei a spus în primă fază că nu are probleme, apoi a identificat câteva:
„Lotul este tot valid. Avem însă cartonaşe galbene şi în sensul ăsta Mihai Bălaşa nu va putea participa la această acţiune. Koljic are o problemă mai dificilă (are o fisură la coloana vertebrală – n.r.) şi va lipsi mai mult timp. Am înţeles că nu mai putem conta pe el până la finalul acestui an calendaristic, dar mai trebuie făcute unele investigaţii. Poate face un tratament şi o să-şi revină mai repede. Kelic a făcut antrenamente uşoare, cu alergări, şi nu cred că va apărea în lot pentru acest meci. Vor juca băieţii care sunt apţi şi în care am încredere deplină, pentru că toţi s-au pregătit la un nivel foarte bun. Tiago a jucat cu Reşiţa, acum cu Voluntariul a evoluat foarte bine, deci nu văd niciun impediment ca să merg pe mâna lor (Stephane Acka – Tiago Ferreira) şi să reuşească un joc bun“.
Bărbuţ: Sperăm să fie victorie
Din rândul jucătorilor Craiovei, mijlocaşul Cristi Bărbuţ a declarat în conferinţa premergătoare derbiului cu Dinamo că misiunea de astăzi este dificilă, dar că trebuie dusă la bun sfâştit.
„Ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că Dinamo este o echipă bună, joacă foarte bine în ultimul timp şi marchează multe goluri. Sperăm să fie o victorie. Noi o să dăm totul pe teren şi o să intrăm concentraţi 100%. Chiar dacă jucăm la Severin, sunt sigur că se va umple stadionul şi fanii vor fi alături de noi. Nu este important să înscriu eu, ci să câştige echipa, asta contează cel mai mult. Mitriţă este mereu alături de noi, urmăreşte meciurile de la New York. Eu am ţinut legătura cu el, ne încurajăm şi sunt sigur că prezenţa lui va aduce noroc pentru echipa noastră“, a declarat Cristi Bărbuţ.
Citeşte şi: Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (1 – 4 noiembrie)