1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinHollywoodul strânge cureaua

Hollywoodul strânge cureaua

Numarul tot mai scazut de spectatori din salile de cinema din Statele Unite ii face pe producatorii de filme sa strânga cureaua. In aceste conditii, si vedete de talia lui Tom Cruise, Johnny Depp sau regizori precum Peter Jackson se vad nevoite sa lase din pretentii.


Potrivit Wall Street Journal, in ultima perioada, cota din incasari ce revine starurilor de calibru sau regizorilor de marca este din ce in ce mai mica. Si asta mai ales la marile productii, asa numitele Big-Event-Movies, ale caror costuri de productie depasesc lejer astronomica suma de 100 de milioane de dolari. In aceste conditii, producatorilor le este din ce in ce mai greu sa aiba profit, in cazul in care superstarurile emit si ele pretentii la incasari.


Pâna acum, vedetele de prima mâna isi permiteau sa remita pretentii la negocieri, mizând pe impactul numelui lor in distributie. In mod normal, starurile primeau un avans, precum si o cota parte din incasarile din prima zi de lansare, asa-numitul First-Dollar-Gross. Astfel, Universal Pictures a platit cunoscutului regizor Peter Jackson 20 de milioane de dolari pentru realizarea productiei „King Kong“, plus 20 la suta din incasari. Pâna acum, filmul a adunat 473 de milioane de dolari in intreaga lume, o mare parte dintre acesti bani fiind obtinuti in mod normal in prima zi de rulare in cinematografe. Pentru ca Universal a trebuit sa achite cotele parte ce urma sa revina lui Jackson si celorlalte staruri, nu este clar daca filmul a adus de fapt vreun profit.


La vremuri noi, contracte noi


In aceste conditii, producatorii doresc sa renunte la aceasta cota parte, numita generic First-Dollar-Gross, sau cel putin sa o mai diminueze. Potrivit Wall Street Journal, Paramount Pictures Studios a amânat realizarea celei de-a treia parti din „Mission Impossible“, pentru ca Tom Cruise nu a vrut in ruptul capului sa renunte la cele 20 la suta din incasari. Conform estimarilor producatorilor, daca s-ar fi mers pe vechea metoda, filmul ar fi trebuit sa aiba incasari de 500 de milioane de dolari ca sa fie cât de cât profitabil. Insa, având in vedere concurenta dintre cinematograf si consolele de jocuri sau alte variante de „Home-Entertainment“, astfel de incasari ar fi posibile pentru marile productii doar cu o impecabila si costisitoare campanie de marketing.


In cele din urma insa, vedetele si producatorii au ajuns la un acord, mai ales ca ambele parti ar avea de suferit. In 2005, numarul spectatorilor din cinematografele americane a scazut cu sapte la suta. In medie, o productie marca Hollywood costa, potrivit organizatiei americane MPAA, 54 de milioane de dolari, fara banii alocati campaniilor de marketing. Marile productii precum „King Kong“ (207 milioane de dolari costuri de productie), „Harry Potter“ (200 de milioane de dolari) sau alte pelicule similare pot „inghiti“ insa de trei ori pe atât.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS