…1942, lumea este sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial. Din cei 25.000 de romi deportați în Transnistria, 1767 au fost din județul Dolj.
Fenomenul istoric al deportării romilor este una dintre preocupările mele, de-a lungul anilor încercând să aduc la lumina adevărului faptele care au zguduit societatea noastră.
Am efectuat cercetare științifică. Studiu în arhive, interviuri cu supraviețuitori, realizare de filme documentare, discuții cu istorici, profesori universitari. Toate amănuntele le pun cap la cap. Nu am liniște până când toată lumea nu va cunoaște adevărul istoric.
O dată pe an, avem manifestări de anvergură la Craiova, pentru a marca deportarea. Cinstim memoria celor care nu s-au mai întors, îi omagiem pe puținii supraviețuitori. Nu cerem nimic în afară de respect.
Consider că este o datorie față de cei plecați, mulți pe drumul fără întoarcere și pentru amintirea supraviețuitorilor, să evocăm din memoria timpului, când în urmă cu 77 de ani populația romă din România era deportată în Transnistria. Județul Dolj și municipiul Craiova și-au dat tributul de vieți omenești.
La 13 septembrie 1942 începea calvarul țiganilor din Craiova și Dolj, în urma unui Decret al Mareșalului Antonescu.
Dintre cei 25.000 de cetățeni români de etnie romă deportați, documentele vremii arată că 1.767 au fost din județul Dolj, 604 fiind sedentari.
În total, numărul celor decedați în crunta deportare este de 11.000. Numărul neoficial este mult mai mare.
Ordinul a fost către posturile de jandarmi din București, inițial, de a strânge țiganii certați cu legea, fenomenul infracțional având o mare amploare la periferiile Capitalei. Ulterior, posturile de jandarmerie au extins ordinul. Nu doar țiganii care prezentau pericol social au fost deportați, ci și cei care erau integrați și respectau legea. Unii au fost mințiți că, dacă vor merge în Transnistria, vor primi o casă, pământ, animale și unelte agricole, astfel încât în documente mulți au figurat că au acceptat deportarea de bunăvoie. Alții, au fost luați cu forța.
Cei care aveau membri ai familiei pe front primiseră asigurări că nu vor fi deportați, dar această regulă a fost încălcată. Marele compozitor George Enescu a trimis o scrisoare lui Antonescu în care cerea, în mod expres, eliberarea țiganilor lăutari, care în viața de zi cu zi erau oameni admirați, respectați și integrați social.
Unii au murit pe drum. Alții au căzut pradă în deportare, bolilor cumplite cauzate de mizerie și foamete. Realitatea era cu totul alta, deportarea însemnând o formă mascată de exterminare. Destine frânte, crime, violuri, familii destrămate.
Cei câțiva supraviețuitori de astăzi își amintesc printre lacrimi calvarul care le-a frânt copilăria și tinerețea.
Singura reparație morală este cunoașterea faptelor, așa cum au fost.
Oamenii uită, dar istoria are memoria sa și atunci când repetăm greșelile trecutului se întorc ororile din adâncul prăpastiei anilor care s-au scurs.
Ar fi foarte multe de spus. Există diverse teorii. Lumina este doar una. Cea care trebuie să vină acum, după întunericul de atunci.
Etnia romă a fost cândva nomadă, dar a avut libertatea de a merge oriunde a dorit. Când s-au stabilit într-un loc, vicisitudinile istoriei i-au trimis într-un exil al lacrimilor, care curg și acum.
Dumnezeu să-i aibă în pază pe cei dispăruți, iar cei care mai trăiesc să se bucure de viața alături de cei care le sunt dragi.
Romeo TIBERIADE,
Președinte
Partida Romilor PRO EUROPA Sucursala Dolj
