3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUPDATE: O şcoală din cartierul Rovine, de două zile fără căldură

UPDATE: O şcoală din cartierul Rovine, de două zile fără căldură

UPDATE: La acest moment, avaria la reţeaua de termoficare a fost remediată. Toate cele opt blocuri de locuinţe şi şcoala „Nicolae Bălcescu” beneficiază de căldură. Reprezentanţii administraţiei locale îi atenţionează pe craioveni, că trebuie să anunţe asociaţia de proprietari sau PT-ul când constată că nu au căldură sau apă caldă

UPDATE: Avaria la reţeaua de termoficare din cartierul craiovean Rovine a afectat şi opt blocuri de locuinţe. Proprietarii din cvartalul de blocuri H de pe strada Traian Lalescu şi D.Stoica nu au căldură de două zile.

În ciuda faptului că au stat în frig locatarii nu au anunţat asociaţia sau  angajaţii Termo din Punctul Termic care deserveşte respectivele condominii.

Este o avarie minoră, angajaţii din PT nu şi-au dat seama că se pierde presiune. Nici locatarii şi nici reprezentanţii unităţii de învăţământ nu au anunţat. În acest moment, angajaţii Termo intervin la faţa locului. Aceştia au intrat pe canalul termic şi lucrează. La şcoală s-au luat măsuri preventive, în sensul că părinţii au adus radiatoare electrice pentru încălzirea claselor. Aceasta în situaţia în care s-ar întârzia cu pornirea căldurii. Dăm asigurări că în această seară căldura va fi pornită, locatarii vor avea căldură în apartamente , iar şcoala în clase,

a precizat Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei

Şcoala gimnazială „Nicolae Bălcescu” din cartierul craiovean Rovine nu are de două zile căldură. Potrivit autorităţilor, în zonă este o avarie. Managerul şcolii spune că dacă avaria nu se va remedia rapid, în cursul zilei de azi va lua măsuri întrucât în clase este frig.

Elevii Şcolii gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Craiova stau de două zile în frig. Managerul unităţii de învăţământ spune că în zonă este o avarie încă de luni şi de aceea este afectată şi şcoala. Pentru mâine, conducerea şcolii a pregătit măsuri pentru a trece peste situaţie.

Şcoala gimnazială „Nicolae Bălcescu” din cartierul craiovean Rovine (Foto: Claudiu Tudor)

„Este o avarie pe strada Traian Lalescu şi automat şi noi suntem afectaţi. De luni este această avarie. În clase, s-a făcut efect de seră cât a fost soare, dar este frig. Dacă nu se va remedia avaria, la ora 17.00 vom întruni Consiliul de Administraţie pentru a lua măsuri. Una dintre aceste măsuri ar fi scurtarea programului şi recuperarea orelor. O altă măsură ar fi dotarea fiecărei clase cu un calorifer electric”, a precizat Crisanda Turcu, managerul Şcolii gimnaziale „Nicolae Bălcescu”.

La această unitate de învăţământ se învaţă în două ture. De dimineaţă, învaţă elevii de la clasele primare dar şi cei din clasele VII-VIII. După-amiaza învaţă elevii de la clasele a V-a şi a VI-a.

Ce spun autorităţile

Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că au aflat de avarie abia astăzi în jurul prânzului şi că dacă ar fi ştiut la timp problema se rezolva.

Echipe de la SC Termo lucrează la faţa locului pentru remedierea avariei (Foto: Claudiu Tudor)


„Este o avarie care s-a produs la o conductă SC Termo SRL. Aceasta s-a spart în cursul zilei de ieri (nr luni). Numai că a fost un scurtcircuit comunicaţional între directorul adjunct al şcolii şi celelalte instituţii. Abia marţi la ora 12.00 a fost trimisă o adresă la Termoficare prin care se anunţă că nu este căldura. Dacă se sesiza de luni avaria se remedia şi copiii aveau căldură. A fost greu de identificat unde s-a produs aceasta şi a fost nevoie să se spargă din loc în loc. Echipe de la SC Termo lucrează la faţa locului pentru remedierea avariei. Din datele pe care le avem în această seară, la orele 19.00-20.00 se va remedia avaria”,a spus Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS