7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmenzi de peste 300 mii de lei, cele mai multe pentru „munca la negru“

Amenzi de peste 300 mii de lei, cele mai multe pentru „munca la negru“

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a aplicat în urma controalelor efectuate luna trecută amenzi de peste 300.000 lei, cele mai multe fiind pe linia relațiilor de muncă.

Principalele nereguli constatate de inspectorii de muncă din cadrul ITM Olt, în urma controalelor desfășurate la agenții economici din județ sunt:

  • lipsa contractelor de muncă,
  • neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă,
  • neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă,
  • netransmiterea la termen în Registrul General de Evidență a Salariaților a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora,
  • neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție,
  • neefectuarea controlului medical periodic.

Au fost efectuate, în luna octombrie, 240 de astfel de controale, preponderent în domenii precum:

  • construcții,
  • comerțul cu amănuntul,
  • transportul rutier de mărfuri și persoane,
  • agricultură.

Doar 14 amenzi

S-au identificat 293 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere. Au fost aplicate 151 sancțiuni, din care 137 avertismente și 14 amenzi, în valoare totală de 312.500 de lei. Cele mai consistente amenzi sunt cele acordate pentru munca nedeclarată, fiind identificate 13 persoane, în cadrul a șapte agenți economici, astfel:

  • 3 persoane în cadrul unei firme de protecție și pază la Caracal,
  • o persoană în domeniul construcții la Balș,
  • 2 persoane în domeniul comerțului la Slatina,
  • 2 persoane la o altă firmă de protectie și pază din Caracal ,
  • 3 persoane la o firmă din domeniul construcțiilor la Slatina,
  • o persoană la Slatina la un atelier de reparații auto,
  • o persoană care presta activitate într-un bar la Corabia. Pentru „munca la negru“ amenzile totale s-au ridicat la 260 mii lei, în timp ce pentru nerespectarea normativelor privind sănătatea și securitatea în muncă (SSM) amenzile au totalizat 45,5 mii de lei.

În luna octombrie nu s-a produs niciun accident de muncă mortal. Cele 13 accidente de muncă produse au fost soldate cu incapacitate temporară de muncă. Acestea nu au avut urmări grave și au necesitat sub trei zile de concediu medical, au menționat reprezentanții ITM Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS