2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCentrul Medical Ianoşi celebrează 10 ani cu o campanie fără precedent

Centrul Medical Ianoşi celebrează 10 ani cu o campanie fără precedent

Centrul Medical Ianoşi, unul din numele sinonime cu performanţa de pe piaţa de servicii medicale din Craiova, sărbătoreşte 10 ani de existenţă. În urmă cu un deceniu, medicii Simona şi Gabriel Ianoşi au pornit la drum cu misiunea de a clădi un loc în care competenţa medicală şi respectul faţă de oameni să fie în deplină armonie. Centrul Medical Dr. Ianoşi a devenit, în aceşti ani, un reper al performanţei în estetica medicală şi dermatologie, fiind, în acest moment, cel mai mare centru laser din România.

De la două lasere la un spital

Soţii Ianoşi au început cu două lasere pentru dermatologie estetică. Au continuat apoi, pas cu pas, dezvoltarea nișei esteticii medicale și au început să dezvolte și partea de chirurgie. Au scris proiecte cu care au accesat fonduri și au construit, peste câțiva ani, spitalul la care visau de mult. Centrul Medical Dr. Ianoși are, acum, cel mai nou și mai modern bloc operator din zonă, dar are și 30 de paturi pentru patru specialități (chirurgie, dermatologie, medicină internă și gastroenterologie).

Campanie gratuită de screening pentru cancerul mamar

La ceas aniversar, medicii extraordinari de la Clinica Dr. Ianoși se întorc tot către oameni și către misiunea de a-i ajuta, pe care o urmează cu dedicare de atâta timp.
Pentru a marca împlinirea celor zece ani de succes în domeniul medical, Centrul Medical Dr. Ianoşi a iniţiat luna aceasta o amplă campanie de screening pentru cancerul mamar, sub genericul „Pentru Ele“. Pentru că diagnosticarea activă poate salva vieți, Simona și Gabriel Ianoși le invită la un control gratuit pe femeile din Oltenia, subliniind importanța examenului medical chiar când nu există nicio suspiciune de boală.

„Îndemnăm orice doamnă şi domnişoară să ne calce pragul şi să beneficieze de o consultaţie mamară gratuită făcută de specialiştii clinicii Dr. Ianoşi. Cancerul mamar fură în fiecare an femei dragi cuiva, lăsând în urmă goluri care nu mai pot fi umplute. Este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat în Europa și a doua cauză de deces prin cancer. Însă putem lupta împotriva acestei afecţiuni. O putem preveni. O putem chiar trata cu succes. Trebuie numai să o descoperim la timp“, transmite dr. Simona Ianoși.

Simona şi Gabriel Ianoşi au început cu două lasere şi au ajuns la un spital.

Dr. Gabriel Ianoși adaugă: „Pentru că ne pasă de acest subiect, am hotărât să alocăm o parte din timpul nostru pentru acest screening clinic. Practic, în clinica noastră se face examenul clinic în mod gratuit! Nu este nevoie nici măcar de biletul de trimitere, examinarea profesională se face absolut gratuit. Vă invităm să profitați de acest beneficiu!”.

Așadar, la Centrul Medical Dr. Ianoși, cei zece ani vor fi sărbătoriți printre pacienți, cu grijă față de nevoile lor. Este calea pe care echipa o urmează de când a pornit la drum și care o menține la înălțime de atâta timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS