Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj va avea un program special în acest weekend premergător alegerilor perzidenţiale.
Programul de lucru cu publicul va fi:
- în zilele de sâmbătă 09.11.2019 şi 23.11.2019, între orele 08.00 – 16.00;
- în zilele de duminică 10.11.2019 şi 24.11.2019, între orele 07.00 – 21.00 .
Persoanele interesate se pot adresa cu cereri la ghişeele serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor ce arondează localitatea acestora de domiciliu, pentru obţinerea actelor de identitate.
Cazurile deosebite ce nu se pot soluţiona la nivelul serviciilor locale din judeţ, pot fi sesizate Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, cu sediul în Craiova, str. Vulturi, nr. 9.
Cetăţenii care domiciliază în localităţi arondate serviciilor locale de evidenţă a persoanelor Bucovăţ, Daneţi, Dobreşti, Goicea, Melineşti, Ostroveni, Rojişte şi Sălcuţa pot obţine acte de identitate numai de la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj, deoarece serviciile de profil din aceste localităţi, nu funcţionează în perioada menţionată mai sus.
Pentru informaţii suplimentare sau sesizarea unor situaţii deosebite, puteţi suna la: 0351.437.039 sau 0351.411.290.