2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportKarate / Tendo Craiova a scos primii trei campioni mondiali

Karate / Tendo Craiova a scos primii trei campioni mondiali

Clubul Sportiv Tendo Craiova a uimit la prima sa participare la un Campionat Mondial. Înfiinţat de aproximativ doi ani, clubul din Bănie s-a prezentat cu patru sportivi la turneul final de karate tradiţional, desfăşurat recent în Germania, la Stuttgard.

Spre surprinderea antrenorului Vlad Popescu (25 ani), toţi elevii săi au urcat pe podium la multiplele probe, după cum urmează:
David Sărdan: locul 1 – kata echipe, locul 2 – kihon ippon kumite, locul 3 – enbu mixt;
Luca Chelu – locul 1 – kata echipe, locul 1 – enbu masculin;
Cezar Glăvan – locul 1 – kata echipe, locul 1 – enbu masculin;
Selena Dima – locul 3 la enbu mixt, kata individual şi kihon ippon kumite.

„Ne-am pregătit foarte bine, dar, ca să fiu sincer, nu mă aşteptam la asemenea rezultate. Sunt mândru de aceşti micuţi! Noi suntem un club tânăr, avem doi ani şi e primul Campionat Mondial la care participăm. Menţionez că la Mondial s-au calificat mai mulţi dintre puştii pe care îi avem în sală, dar din diverse motive nu au reuşit să facă deplasarea alături de noi. Noi suntem un club care ne autofinanţăm, iar părinţii fac eforturi financiare. Aceste rezultate ne dau un moral excelent pentru ce va urma în 2020“, a declarat antrenorul Vlad Popescu, pentru GdS.

Antrenorul a ieşit şi el campion mondial, dar nu a reprezentat Tendo Craiova

De consemnat faptul că antrenorul şi totodată conducătorul clubului Tendo Craiova, Vlad Popescu, a ieşit şi el campion mondial la Stuttgart. A obţinut aur la Kata individual, aur la kata pe echipe şi argint la Enbu masculin. Din nefericire, acesta a reprezentat clubul Terra Kid Zalău, unde este legitimat de mai bine de trei ani.

Citeşte şi: Chindia – „U“ Craiova / Pavel Badea: Un succes înseamnă continuitate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS