La un an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2018 a asociaţiilor de proprietari se întrevăd alte modificări. Există deja în Senat un proiect de lege.
Modificările propuse vizează, printre altele, eliminarea prevederilor care permit primăriilor să controleze activitatea asociaţiilor. Administratorii nu ar mai fi obligaţi să obţină de la primărie atestatul. Se renunţă la contul unic bancar şi se elimină plafonul de casă de 1000 de lei.
Proiectul de lege ar scoate asociaţiile de sub controlul primăriilor adică, proiectul spune că verificările efectuate de către primării nu sunt necesare.
De asemenea, să se permită asociaţiilor de locatari să deţină mai multe conturi bancare. Se elimină plafonul de casă de 1000 de lei pentru păstrarea banilor în casierie. Nu există nici o altă persoană juridică în România care să aibă acest palfon, se mai arată în proiectul de lege.
Alte modificări care ar putea fi aduse Legii 196/2018 se referă la dispariţia preavizului în caz de urgenţe
În cazuri de urgenţă, precum inundaţii, proprietarii vor fi obligaţi să permită accesul celor de la asociaţie în locuinţă fără preavizul de 5 zile.
Nu mai este obligatoriu atestatul de la primărie
Totodată, persoanele care au datorii la asociaţie nu vor mai putea fi alese sau numite în funcţii de conducere, administrare sau control.
Ordinea de zi a Adunării generale va putea fi semnată de către 20% din membrii asociaţiei. Numărul membrilor comitetului executiv nu va mai fi limitat la 5 persoane, ficare asociaţie poate stabili numărul acestora.
Se elimină obligaţia administratorilor de a obţine un atestat de la primărie. Obligație care tocmai a fost amânată cu doi ani de către Guvern, tot la solicitarea autorităților locale și asociațiilor de proprietari.
Prevederea că administratorul nu poate face nici o cheltuială din fondul administraţiei fără acordul scris al adunării generale, ar dispărea.
O altă prevedere se referă la aptul că, autorităţile trebuie să elibereze titluri de proprietate pentru terenurile de sub bloc asociaţiilor care deţin acte.
Proprietarii au obligaţia să transmită o copie după actul de proprietate şi să notifice preşedintelui orice schimbare intervenită în structura şi numărul membrilor, cum ar fi naştere, căsătorie, deces.