2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentÎncă un pieton lovit de maşină pe bulevardul Ştirbei Vodă

Încă un pieton lovit de maşină pe bulevardul Ştirbei Vodă

Un pieton, de 67 de ani, a fost accidentat de un autoturism joi, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Ştirbei Vodă. În ultima perioadă, în acea zonă au fost răniţi mai mulţi pietoni. Până în prezent, nu a fost luată nici o măsură pentru prevenirea accidentelor în zona respectivă.
În ultimele două luni, nu mai puţin de patru accidente au avut loc pe trecerea de pietoni din zona ştrandului Laguna Albastră. Este vorba de trecerea pentru pietoni de la intersecţia bulevardului Ştirbei Vodă cu strada Gheorghe Doja.

Astfel, pe 10 septembrie, un craiovean, de 37 de ani, care conducea un autoturism pe Ştirbei Vodă, a accidentat un pieton de 30 de ani. Poliţiştii doljeni au stabilit atunci că pietonul a traversat strada în fugă.
O lună mai târziu, pe 10 octombrie, o tânără de 25 de ani a fost rănită. Traversa strada pe aceeaşi trecere de pietoni.
„Un bărbat, de 67 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe strada Știrbei Vodă, a accidentat o tânără care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal“, au explicat atunci oamenii legii.

Pietoni răniţi pe bulevardul Ştirbei Vodă

Pe 28 octombrie, un alt pieton a fost rănit în aceaşi zonă. Victimă a fost tot o tânără de 25 de ani, care încerca să traverseze pe marcajul pietonal.
„Un tânăr, de 27 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe bulevardul Știrbei Vodă, nu ar fi acordat prioritate unui pieton care traversa pe trecere“, au explicat poliţiştii doljeni. Şoferul conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă.

Încă un pieton lovit de maşină pe bulevardul Ştirbei Vodă

Ultimul accident a avut loc ieri. De data aceasta a fost rănit un craiovean de 67 de ani, care traversa strada regulamentar.
„Un bărbat, de 50 de ani, din comuna Malu Mare, a condus un autoturism pe strada Știrbei Vodă, din Craiova, iar la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu strada Gheorghe Doja a accidentat ușor un bărbat, de 67 de ani, din Craiova. Acesta se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Aceştia din urmă mai spun că în toate cazurile au fost întocmite dosare penale. Se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS