6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSindicatele din CEO vor să afle care este economia la fondul de salarii

Sindicatele din CEO vor să afle care este economia la fondul de salarii

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia (CEO) au solicitat administrației o situație economică la fondul de salarii pe final de an.

În acest sens, la începutul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire în cadrul comisiei mixte, în care liderilor de sindicat din companie le va fi prezentată situația economică a Complexului Energetic Olenia până la nivelul lunii octombrie.

De asemenea, se va discuta și despre cuantumul banilor care s-au strâns ca economie la fondul de salarii și modalitățile prin care vor fi împărțiți salariaților.

Cel mai probabil, va fi stabilit cuantumul care îi va reveni fiecăruia din cei 13.000 de angajați. Va rezulta o primă care va fi înmânată minerilor și energeticienilor sub formă de tichete-cadou înainte de sărbătorile de iarnă.

Anul trecut, economia la fondul de salarii la CEO a fost de 20 de milioane de lei.

Situație economică grea

Complexul Energetic Oltenia traversează o situație economică dificilă, ca urmare a lipsei de fonduri pentru plata certificatelor de CO2.

Sumele care trebuie plătite ani de ani cu taxa de poluare sunt din ce în ce mai mari. Pentru producția de anul trecut, Complexul Energetic Oltenia a plătit aproape 1,3 miliarde de lei și a încheiat anul cu pierderi.

Banii pentru certificatele din 2018 au venit și dintr-un împrumut bancar garantat de guvern, în valoare de 500 de milioane de lei. În 2019, compania este obligată să achiziționeze certificate de CO2 în valoare de 1,6 miliarde de lei.

Prețul unui certificat de CO2 este în continuare ridicat, nivelul mediu fiind de 24 – 25 de euro. Este de precizat că societatea este obligată să plătească taxa de poluare pentru a putea să producă energie electrică, până la finalul lunii aprilie 2020.

În caz contrar, va fi amendată pentru fiecare megawat produs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS