-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalPolitehnica, următoarea ţintă a handbaliştilor

Politehnica, următoarea ţintă a handbaliştilor

Echipa masculină de handbal Universitatea Craiova se va deplasa în acest weekend la Timişoara, pentru duelul cu Politehnica. Partida de pe Bega contează pentru etapa a 10-a din Divizia A, Seria D. Elevii lui Cătălin Popescu se pot apropia de liderul CSM Oradea în cazul unei victorii, mai ales că aceştia vor avea un meci destul de dificil la Sânnicolau Mare.

Nu ne gândim la altceva în afară de victorie

Cătălin Popescu, tehnicianul grupării din Bănie, a declarat pentru GdS că victoria este singurul gând al echipei în deplasarea de la Timişoara.

„Nu ne gândim la altceva în afară de victorie, ţinând cont că au doar un egal în tot campionatul. Trebuie să obţinem cele trei puncte, pentru că sunt foarte importante în economia clasamentului“, a declarat Cătălin Popescu, antrenor Universitatea Craiova.

Divizia A, Seria D, Etapa 10:
Duminică, 17 noiembrie – ora 13.30: Unirea Sânnicolau Mare – CSM Oradea, ora 14.00: Politehnica Timişoara – Universitatea Craiova, ora 16.00: CNOPJ Timişoara – Constantin Brâncuşi Târgu Jiu. Beldiman Arad stă.
Clasament: 1. CSM Oradea 22 (310:221), 2. Universitatea Craiova 19 (280:240), 3. Unirea Sânnicolau Mare 15 (247:237), 4. Constantin Brâncuşi Târgu Jiu 12 (187:182), 5. CNOPJ Timişoara 6 (233:260), 6. Beldiman Arad 4 (202:258), 7. Politehnica Timişoara 1 (168:229).

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: LIVE / Universitatea II Craiova – Flacăra Moreni, scor 0-0

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS