6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMihaela Buzărnescu cere despăgubiri după accidentarea de la Rogers Cup

Mihaela Buzărnescu cere despăgubiri după accidentarea de la Rogers Cup

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a intentat un proces Asociatiei de Tenis Feminin. Sportiva în vârstă de 31 de ani a solicitat să fie despăgubită financiar după ce s-a accidentat grav la Rogers Cup 2018.

Mihaela a alunecat pe cimentul ud în timpul meciului cu Elina Svitolina din turul 2, desi anterior o rugase pe arbitră să opreasca meciul pentru ca ploua. Jocul a continuat, Mihaela s-a accidentat grav, iar de atunci nu a mai putut reveni la un nivel foarte inalt. Aceasta a acuzat probleme medicale pe tot parcursul sezonului.

Conform regulamentului în vigoare, arbitrul si supervizorul pot da startul unei partide doar dacă evenimentul nu afectează integritatea fizică a sportivilor. Mihaela consideră că oficialii puteau lua o decizie care să impiedice accidentarea sa.

„Deocamdată nu pot spune foarte multe, nu vreau sa facem valuri în presă. Asteptăm rezultatele care urmează să se definitiveze. Noi sperăm, de asta am şi început această acţiune”, a declarat Mihaela Buzărnescu.

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: Box / Flavius Biea, învingător în faţa nicaraguanului Berman Sanchez

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS