2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn pădurar și un șef de district, reținuți pentru tăiere ilegală de arbori

Un pădurar și un șef de district, reținuți pentru tăiere ilegală de arbori

Un pădurar, de 42 de ani, și un șef de district, de 58 de ani, ambii din Mușetești, Gorj, au fost reținuți luni seară pentru că ar fi tăiat ilegal zeci de arbori.

Cei doi sunt bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de folosire fără drept a dispozitivelor de marcat, tăiere fără drept și sustragere de arbori. Suspecții sunt acuzați că la data de 30 septembrie ar fi folosit fără drept dispozitive de marcat, pentru marcarea a 62 arbori de esență pin, cu diametrele la cioată cuprinse între 28 – 50 cm.

Peste 27 arbori au fost tăiați ilegal, însumând aproximativ 15 metri cubi de material lemnos. Acesta ar fi fost sustras din pădurea UP 1 Stâncești, aparținând unei societăți comerciale aflat în gestiunea Ocolului Silvic Novaci.

Potrivit IPJ Gorj, pe 9 octombrie, cei doi ar fi folosit, din nou, fără drept, dispozitive de marcat, pentru marcarea a 76 arbori de esență pin, însumând aproximativ 70 de metri cubi, din aceeași zonă forestieră, aparținând aceleiași societăți comerciale. Prejudiciul cauzat este de peste 51.000 lei. Materialul lemnos tăiat ilegal a fost predat Ocolului Silvic Novaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS