4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFilmul de comedie „5GANG, un altfel de Crăciun”, din 27 decembrie în cinematografele din toată țara

Filmul de comedie „5GANG, un altfel de Crăciun”, din 27 decembrie în cinematografele din toată țara

Filmul de comedie „5 GANG, un altfel de Crăciun!”, regizat de Matei Dima, va avea premiera în cinematografele din ţară pe 27 decembrie.

După succesul răsunător al fenomenului 5GANG atât în mediul online, cât și în concertele și aparițiile din întreaga țară, vloggerii trec la un alt nivel al maturizării și își evidențiază talentul actoricesc într-o producție românească de lungmetraj.

Filmul „5GANG, un altfel de Crăciun” este debutul regizoral al lui Matei Dima, cunoscut publicului ca BRomania, cu un fir narativ scris alături de Radu Alexandru şi Vali Dobrogeanu, ce urmărește o poveste încărcată de umor a vloggerilor din perioada sărbătorilor de iarnă și surprinde prin ironie fină și scene comice, care țin publicul în suspans până la final.

„E o poveste pe care am scris-o vara asta cu Radu Alexandru și Vali Dobrogeanu, iar acum o filmăm. E un proiect foarte serios și foarte fun în același timp, cu o poveste cu mesaj pozitiv și multe elemente care sunt sigur că vor plăcea publicului. Sunt foarte fericit că facem filmul acesta”, spune Matei Dima.

Cine sunt membrii 5GANG

Comedia îmbrățișează elementul unei fantezii care îl diferențiază de proiectele desfășurate până acum de membrii 5GANG: Selly, Gami, Pain, Dia și Mădălin.

Povestea este relevantă atât pentru cei care îi urmăresc zi de zi pe Selly și membrii 5GANG, cât și pentru consumatorii de comedii care își doresc să se bucure de o producție românească autentică. „5GANG, un altfel de Crăciun” ecranizează nu doar o aventură comică de sărbători a vloggerilor, ci sancționează prin ironie și comportamentul oamenilor din perioada sărbătorilor, când consumerismul atinge limitele maxime și depășește tradițiile.

Selly trăiește o peripeție neașteptată creată de faima adusă de fenomenul 5GANG. Selly, Gami, Pain, Dia și Mădălin evidențiază influența vlogging-ului în societatea actuală, surprinsă în mai multe scene captivante.

Din distribuţie mai fac parte Cosmin Nedelcu (Micutzu), Laura Giurcanu, Julia Marcan, Dorian Popa, Vali Dobrogeanu, Cristina Almășan, Irina Deaconescu și Mădălina Cazacu.

„5GANG, un altfel de Crăciun” va fi lansat în cinematografele din ţară pe 27 decembrie

Lungmetrajul va fi distribuit de Vertical Distribution.

            Trailer film aici: https://www.youtube.com/watch?v=2nxMvbebTjU

5GANG a devenit un adevărat fenomen în rândurile adolescenţilor, cu piese care ajung imediat după lansare le locul întâi în trending, show-urile de la Arenele Romane înregistrând un record în materie de vânzări, iar turneul național a fost prelungit datorită cererilor mari venite din partea fanilor.

Despre Matei Dima

După ce a studiat teatru și relații publice în Los Angeles, Matei Dima s-a întors în România în 2014 pentru a testa un domeniu nou, încă neexploatat la acea vreme: entertainment în online. Proiectul BRomania a fost primul care a introdus cu succes fenomenul VINE-urilor în România.

De la Vine, la YouTube, Facebook și Instagram, BRomania a ajuns la peste un milion de urmăritori și la adevărate producții de film. Matei a pus bazele unei comunități a consumatorilor de divertisment online de pretutindeni, a cucerit internetul cu sketch-urile sale și a stabilit un record cu cel mai viral video românesc, ajungând la peste 51 de milioane de vizualizări. Totodată, show-ul său național, live-ul de comedie #CuDeToate, a fost sold-out după sold-out. „Îmi doresc să creez ca scriitor, actor, regizor. Nu contează unde se întâmplă chestia asta. Vreau să cresc și să ofer ceva din ce în ce mai bun.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS