Are 78 de ani. La vârsta aceasta cei mai multi batrâni isi plimba nepotii sau stranepotii prin parc. Pentru Mircea Popescu batrânetea a venit insotita numai de tristete si ingrijorarea ca nu va avea pe nimeni alaturi in ultimii ani de viata.
Pe adreasa redactiei Gazeta de Sud a sosit o scrisoare de la Mircea Popescu, un craiovean de 78 de ani caruia batrânetea nu i-a adus altceva decât singuratate.
„In anul 1962 am cunoscut o femeie care avea un copil de sase ani si ne-am casatorit. Am trait impreuna timp de aproape 43 de ani. Pe 27 aprilie 2005, sotia mea a suferit un accident cardiovascular si a murit putin mai târziu“, a povestit Mircea Popescu. Atunci a inceput o perioada destul de intunecata pentru batrân. „De la aceasta data stau singur. Baiatul sotiei mele, pe care l-am infiat la doi ani de la casatorie, trece pe la mine din când in când, pentru ca are si el familia lui si sigur are si el necazurile si grijile lui. Nu vreau sa acuz pe nimeni, dar singuratatea si boala aproape ca m-au doborât“, a spus Mircea Popescu.
Batrânetea a adus si boala
Sanatatea batrânului este pe zi ce trece mai subreda. Din pacate, boala il forteaza pe acesta sa stea numai in casa. „Am o spondiloza cervicala care ar trebui tratata in statiune, la Govora. Nu am pe nimeni lânga mine, nu are cine sa-mi dea o mâna de ajutor, nu are cine sa-mi cumpere si mie ceva din piata, cu toate ca aceasta este la doi pasi de blocul in care locuiesc“, a mai spus Mircea Popescu. Tot din cauza faptului ca nu se poate deplasa, Mircea Popescu nu a reusit sa ajunga la Casa de Pensii Dolj pentru a-si depune actele necesare obtinerii unui bilet de tratament.
Singuratatea, boala cea mai grea
De ceva vreme, situatia batrânului s-a ameliorat. „Am facut contract cu o policlinica si de trei ori pe saptamâna vine, pentru doua ore, o doamna care face curat, imi face mâncare si-mi mai cumpara câte ceva. Imi este insa foarte greu sa mai sufar aceasta stare de lucruri, singuratatea e mult prea apasatoare, e foarte greu sa stii ca nu ai pe nimeni alaturi, nimeni care sa-ti supravegheze starea de sanatate si zilele pe care le mai ai de trait“, a mai spus Mircea Popescu.
Intrebat daca nu ar dori sa se interneze intr-un camin de batrâni, Popescu a spus ca nici nu vrea sa auda de asa ceva. „Nu ma duc acolo. Am si eu casa mea, am rostul meu. Singura problema este ca ma deplasez foarte greu, in rest ma descurc. Imi fac baie singur, imi si spal, ca nu am prea multe schimburi, dar e greu sa nu ai cu cine schimba o vorba. Imi este si rusine sa cer cuiva de pe scara sa-mi cumpere o sticla cu apa. Nu vine nimeni sa vada daca mai traiesti sau nu, fiecare este cu treaba lui“, a afirmat Mircea Popescu.
„Mai mult suflet“
Pentru Mircea Popescu nimic nu mai este asa cum era când se afla in putere. „Eu nu cred ca merit ca dupa 36 de ani de serviciu sa fiu nevoit sa suport o asemenea povara. Imi este foarte greu sa stau singur zile intregi. Nu iubesc televizorul pentru ca il consider o cutie cu minciuni. Din pensia mea de 353 de lei pe luna nu mai are rost sa platesc si pentru televizor. Am destule de platit. Nu consider ca am probleme materiale, dar nici prea avut nu sunt. De fapt, as avea nevoie de mai multa preocupare, de mai mult suflet“, a mai spus batrânul. In toata tristetea care il inconjoara, Mircea Popescu are o singura bucurie – ziarele. „Doar asa reusesc sa ma mai delectez, mai citesc ce spun ziarele“, a incheiat Mircea Popescu.
