2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Județean a depășit plafonul ca urmare a numărului mare de internări

Spitalul Județean a depășit plafonul ca urmare a numărului mare de internări

Șefii Casei de Asigurări de Sănătate Gorj se plâng de numărul mare de internări pe care le realizează Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Acestea depășesc plafonul alocat până la data curentă.

Până acum, 10% din internările realizate la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost nedecontate: „Probabil că și din fuga asta de a face indicatori cât mai mulți și cât mai mari se merge pe ideea de a se interna tot ce se prezintă la spital. Nu este o soluție pentru a obține fonduri de la Casa de Asigurări de Sănătate. Apoi spunem că am făcut servicii peste valoarea alocată.

Legislația spune foarte clar cum se alocă sumele. Acolo sunt niște formule matematice valabile pentru toată lumea, pentru toate spitalele. Trebuie făcută o analiză a ceea ce se numește spitalizare editabilă“, a declarat Daniel Șurlea, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.

Mai multe internări, mai mulţi bani

Președintele Casei de Asigurări de Sănătate Gorj a mai declarat că prin creșterea numărului de internări se dorește accesarea de fonduri de la Casă, peste contractul stabilit iniţial. „Noi nu avem o situație pe secțiile din Spitalul Județean. Undeva la 10% s-a depășit per total secții.

Raportarea decontărilor se face global. Trebuie să se revină totuși la o situație normală a internărilor pentru a nu exista aceste depășiri. Nu este normal. Trebuie să se facă internarea doar dacă se impune cu adevărat acest lucru, nu doar să apară în plus în statistică pentru a merge la decontare serviciul respectiv“, a explicat Daniel Șurlea, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS