5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânăr, reținut pentru trafic internațional de droguri

Tânăr, reținut pentru trafic internațional de droguri

Un bărbat, de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, a fost reținut în urma descinderilor de ieri ale DIICOT Gorj. Acesta va fi prezentat astăzi Tribunalului Gorj cu propuneri corespunzătoare.

Joi, polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – B. T. Gorj, au efectuat 11 percheziţii domiciliare, într-un dosar de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe raza județului Gorj, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 grame de muguri cannabis, 2 grame de substanţe psihoactive,bunuri şi obiecte care conţin urme de substanţă albă. De asemenea, polițiștii au ridicat și 12 telefoane mobile, un pistol cu bile, 40 de bile din metal şi 40 de bile din material plastic.

14 mandate de aducere

Totodată, polițiștii au pus în executare 14 mandate de aducere, în vederea documentării activităţii infracţionale a mai multor persoane implicate în traficul internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. Persoanele sunt bănuite că ar fi introdus în ţară, începând cu toamna anului 2019, diferite cantităţi de cocaină pe care le-ar fi distribuit pe raza judeţului Gorj. Activitățile desfășurate au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La activități au participat polițiști de combatere a criminalității organizate din Craiova și Mehedinți, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS