7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSperanţă de alegător: să aibă copiii un viitor mai bun!

Speranţă de alegător: să aibă copiii un viitor mai bun!

În turul doi al prezidenţialelor, votanţii din Dolj au ieşit la urne cu speranţa că va fi mai bine, dar şi cu mâhnirea că nu s-a schimbat mai nimic în 30 de ani. În unele secţii de vot, numărul alegătorilor a fost similar cu cel din turul întâi, în timp ce în altele oamenii s-au mobilizat mai greu să meargă să îşi exprime opţiunile, cel puţin în prima parte a zilei.

La Cerăt şi Segarcea, oamenii vor locuri de muncă şi un viitor mai bun pentru copiii lor. „Să facă de toate pentru ţară, să dea locuri de muncă“, îşi doreşte un locuitor din Cerăt de la viitorul preşedinte. Aceeaşi aşteptare o are şi Victoria, din Segarcea. „Nu am loc de muncă pentru că nu avem unde să ne ducem. Din alocaţia copilului trăiesc. N-a făcut cam nimic preşedintele“, spune aceasta dezamăgită.

Cu mâhnire priveşte spre tabloul României şi Stela, pensionară pe caz de boală. „Am 31 de ani de cotizare şi am 700 de lei. Vi se pare normal? Sperăm să fie mai bine. Să aibă şi copiii ăştia un viitor mai bun“.

Cerăt: „Dăncilă e femeie deşteaptă, e deşteaptă!”

Un cuplu cu care ne întâlnim în drum spre secţia de vot din Cerăt are încredere în ce ar putea face Viorica Dăncilă dacă ar ieşi preşedinte. „Dăncilă e femeie deşteaptă, e deşteaptă! Merită să iasă. Le ştie pe toate, mai mult ca Iohannis. Iohannis nu a făcut nimic! În ăştia cinci ani nu a făcut nimic! Să dea şi el o clemenţă pentru ăştia închişi, să scape şi ei de la închisoare. A vândut ţara. E neamţ Iohannis ăsta“, spune bărbatul. Femeia argumentează, la rândul ei, de ce Viorica Dăncilă ar trebui să câştige alegerile: „Asta a făcut ţara îmbogăţită, a dat alocaţii, a dat suplimentare şi acum se poate întreţine un copil. Doamna a ştiut ce trebuie la un copil şi cum să facă ţara!“.

Din spatele lor, un alt locuitor îşi strigă oful: „Să adune vagabonzii de pe drum, să îi pună la muncă. Să îi pună pe ăştia care au social să muncească. Muncă trebuie. Aşa se muncea odată!“
La Segarcea, unul dintre alegătorii care ne ies în cale e dezamăgit de opţiunile de vot: „Nu îmi place de niciunul. Ce or vrea să facă, asta va fi“. În schimb, o femeie care intră hotărâtă în secţia de votare ne răspunde răspicat când o întrebăm cum să fie viitorul preşedinte. „Să fie preşedintă, nu preşedinte!“

La Urzicuţa, tinerii luau pulsul şi on-line

La Urzicuţa la urne erau şi tineri, şi bătrâni. Cei tineri erau conectaţi la reţelele de socializare.

„Am votat cu Iohannis. Dăncilă nu are şanse. Pe cine am întrebat şi pe aici, dar şi pe reţelele de socializare, Dăncilă nu are şanse. După acest vot, eu aştept să avem relaţii internaţionale mai bune. Muncesc în străinătate. Şi acum sunt venit de o săptămână în ţară. Plec câte şapte – opt luni şi revin. De obicei, merg în Anglia la muncă, în agricultură. Ultima dată am fost la cules de zmeură. În străinătate, munca e mai bine plătită şi mai uşoară. Nu este ca aici. Când revin aduc bani mulţi. Cam 8.000 de lire. Şi vom fi asiguraţi şi în caz de Brexit. Noi care am muncit mulţi ani acolo, vom fi primiţi în continuare la muncă“, a spus unul dintre votanţii de la Urzicuţa.

Localnicii pensionari au spus că au votat pentru păstrarea pensiei, dar şi pentru a fi mai bine. „Am votat să păstrez pensia. Nu mai am putere să muncesc. Am votat şi pentru legi mai bune, mai dure. Să fie justiţia corectă. Nu vedeţi ce se întâmplă la Caracal? De câteva luni de zile lucrează la acel caz şi nu reuşesc să facă nimic“, a spus unul dintre votanţii de vâsta a treia.

La Băileşti, prezenţă mai mare la vot în comparaţe cu primul tur

Băileşti: „Ce să facă celălalt candidat? Nu e în stare pentru el!“

La Băileşti, alegătorii mergeau la vot cu maşina sau pe jos. La Secţia nr. 178 de la Şcoala gimnazială din Băileşti, un alegător grăbit să intre în secţie a spus că votează în continuare cu Iohannis, dar că nu se aşteaptă să facă mare lucru.
„Votez cu cel care a fost şi până acum. Nu mă aştept să facă mare lucru, că nu a făcut nici până acum. Ar fi multe de făcut, începând cu locurile de muncă“, a spus alegătorul. Întrebat ce părere are şi de celălalt candidat, acesta a început să zâmbească: „Ce să facă celălalt candidat? Nu e în stare pentru el, dar pentru noi“.

Locuri de muncă pe competenţe şi să se respecte legea

La secţia din cadrul Şcolii generale din Băileşti au venit şi o mamă şi fiica sa de 18 ani. Ambele au spus că votează pentru locuri de muncă la care tinerii să aibă acces pe criterii de competenţă.


„Votăm cu speranţa că va fi mai bine. Îmi doresc ca tinerii să aibă acces la locurile de muncă după capacitatea pe care o au, nu după loz sau după grupul de influenţă în care se află. Am venit să votez pentru fiica mea şi pentru tinerii ca ea. Şi pentru mine votez. Să crească salariul şi să îmi menţin locul de muncă“, a spus femeia. Tânăra în vârstă de 18 ani a spus că votează „ca în următorii cinci ani să fie locuri de muncă la care să aibă acces şi tinerii absolvenţi ai unei facultăţi. Să primim locuri de muncă în specialitate“.

La secţia de la Liceul „Mihai Viteazul“ din Băileşti nu era foarte multă lume care să se ducă la vot la orele prânzului. La una din casele din apropiere se făcea grătar pe ritmuri de manele. Zona era tranzitată de unul – doi cetăţeni la fiecare două – trei minute. Odată ce se întâlneau localnicii schimbau câteva cuvinte pe tema zilei, votul. „Ai fost la vot“, strigă unul dintre localnici la un vecin care tranzita zona pe bicicletă. „Am fost de dimineaţă, nu ca tine la prânz“, răspunde trecătorul.
Pe aleea liceului îşi face apariţia şi o familie care se îndreaptă spre secţia de vot spunând că îşi doreşte să voteze pentru respectarea legii. „Votăm pentru respectarea legii. Sper să se respecte legea şi să ne mărească pensiile aşa cum au promis, deşi nu mai cred“, a spus votanta.

La Podari, alegătorii au spus că au mers la urne pentru a fi mai bine.

Podari: Am votat pentru mai bine

Şi la Perişor, votanţii în vârstă au pus ştampila, gândindu-se că viitorul preşedinte va avea grijă de pensiile lor. „Am 71 de ani ani. Sunt bătrână, nu mai văd. Am votat. Acum cum o vrea Dumnezeu. Eu sper să nu îmi ia pensia că nu mai am putere să muncesc. Tineretul să muncească că e la putere“, a spus una dintre femeile care au ieşit de la urne.


Votul pentru a stabili preşedintele României i-a pus în mişcare spre secţiile amenajate şi pe localnicii din comnuna Radovan. O bătrânică a ieşit la prânz din secţia de vot, amenajată în incinta şcolii. Se sprijinea în baston, dar avea speranţa că votul ei să aducă mai mult bine. „Am votat pentru un preşedinte mai bun, care să facă tot ceea ce nu a făcut cel de acum“, a spus femeia.


Şi la Podari, alegătorii roiau în jurul secţiei de votare de la primărie. „Am votat pentru mai bine în toate sensurile. Pentru sănătate, justiţie, educaţie şi relaţii internaţionale. Vrem spitale curate, cu mai mulţi medici şi mai bine pregătiţi. Să nu mai angajeze nepoate şi alte rude. Şi justiţia să fie, în primul rând, independentă şi să fie corectă. Să dispară nepoatele şi alte rude angajate pe acolo şi să se lucreze competent“, a precizat unul dintre votanţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS