6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru morţi în urma inundaţiilor de pe Coasta de Azur

Patru morţi în urma inundaţiilor de pe Coasta de Azur

Patru persoane au murit în Franţa, iar altele sunt date dispărute, după ce Coasta de Azur a fost afectată de inundaţiile provocate de ploile torenţiale din ultimele zile.
Autorităţile au ridicat avertizarea de cod roşu instituită sâmbătă, dar atrag atenţia că vremea nu se va îmbunătăţi prea mult în următoarele zile.

Două persoane au fost găsite moarte duminică, au spus autoritățile locale. O persoană a fost găsită moartă în apropiere de Muy, între orașele Nisa și Marsilia, a declarat prefectura poliției din departamentul Var într-un comunicat.
Declarația nu spunea dacă aceasta era persoana pe care o raportase anterior ca dispărută după ce a căzut de pe o barcă de salvare în apropiere de Muy.
Un alt cadavru a fost găsit într-o mașină din Cabasse, un sat din apropiere, a adăugat acesta, potrivit France 24.
Prefectura a declarat că un bărbat de 77 de ani a dispărut sâmbătă dimineața, în Saint-Antonin-du-Var.

A plouat cât pentru două luni

În trei zile, în sudul Franţei a plouat cât pentru două luni. Cel mai afectat pare să fie orasul Roquebrune-sur-Argens. Apa a intrat în restaurante sau case, iar orașul a fost izolat timp de câteva ore. Situaţia din micul oraş de pe Coasta de Azur – spun autorităţile – ar fi mai gravă decât cea de la inundaţiile istorice din 2011, când au murit 12 oameni.

Mai multe curse aeriene din şi înspre Nisa au fost anulate, iar sute de persoane evacuate. Mai multe autostrăzi şi căi ferate au fost închise, mii de localnici au rămas fără curent electric.
Vremea nu se va îmbunătăţi în următoarele zile. Autorităţile le-au recomandat oamenilor să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar şi să nu folosească maşinile personale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS