7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVoleibaliștii Craiovei, calificare în glorie în turul trei din Challenge Cup

Voleibaliștii Craiovei, calificare în glorie în turul trei din Challenge Cup

-

Voleibaliștii de la SCM „U” Craiova s-au calificat în stil de mare echipă în turul trei preliminar al Cupei Challenge. Elevii lui Dănuț Pascu au întors rezultatul din meciul tur cu formația Waldviertel (1-3) și s-au impus categoric cu scorul de 3-0 (25-19, 25-22, 25-19), la care s-a adăugat setul de aur, adjudecat cu 15-11.

Cele două echipe au mers cap la cap la începutul primului set, așa cum era de așteptat. La scorul de 6-6, Craiova a reușit să se desprindă pe tabelă, după mai multe blocaje perfecte reușite de Suson și Lică. A fost 25-19 în cele din urmă pentru olteni, care au pornit cu un moral bun meciul decisiv pentru calificare.

Setul al doilea a fost sub semnul echilibrului, chiar dacă gruparea craioveană a început mai bine. La scorul de 13-10, austriecii au avut o răbufnire de orgoliu și au recuperat din deficit. Finalul actului a fost de partea elevilor lui Dănuț Pascu, care au reușit să se concentreze mai bine la mingile importante. De la scorul de 21-21, Lică și Suson au reușit două puncte importante, care au făcut diferența pe tabelă.

Setul al treilea a fost la discreția „alb-albaștrilor”. Oltenii s-au distanțat rapid pe tabelă la 4 goluri și nu au mai cedat inițiativa până la finalul actului al treilea. S-a încheiat 25-19, iar meciul din Sala Polivalentă a avut nevoie de setul de aur pentru a se decide câștigătoarea.

Emoții mari, dar final fericit

Setul de aur a fost interzis cardiacilor. Chiar dacă Lică și ai lui au condus cu 3-0, cei de la Waldviertel au revenit în joc. Mai mult de atât, au și condus în două rânduri, la șase și la șapte. Cu publicul alături de ei la fiecare minge, jucătorii Craiovei au făcut un final de set perfect. Aceștia s-au impus cu 15-11 și astfel s-au calificat în runda următoare.

SCM „U” Craiova: Laurențiu Lică, Silviu Suson, Igor Jovanovic, Ștefan Lupu, Robert Călin, Sergio Diaconescu, Andrei Georgescu, Andrei Grigoraș, Neven Majstorovic, Laurențiu Marciu, Răzvan Olteanu, Filip Sestan, Ion Teleleu, Stanislaw Wawrzynczyk. Antrenor: Dănuț Pascu.

Waldviertel: Binder Leon, Arthur Darmois, Lars Bornemann, Pavel Bartos, Leonhard Tille, Nathan Fullerton, Rudinei Boff, Christopher Hahn, Lukasz Szarek, Dawid Siwczyk, Nield De Vries, Maciej Borris. Antrenor: Smejkal Zdenek.

În turul următor, SCM „U” Craiova se va duela cu formația din Volejbal Kladno. Prima manșă va avea loc în Bănie, pe 10 decembire, pentru ca al doilea joc să se dispute în martie 2020, în Cehia.

Citește și: Cupa României U17 / Trupa lui Dragoş Bon s-a impus pe terenul lui CSM Slatina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ungaria anunţă că România şi Bulgaria se pot alătura...

Ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, a declarat vineri...

ȘTIRI GdS