6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEchipele vâlcene luptă între ele. FCU, Filiaşi şi Gilortul vor să fie gazde rele

Echipele vâlcene luptă între ele. FCU, Filiaşi şi Gilortul vor să fie gazde rele

Runda 15 de la Liga a III-a, seria 4, propune şi derbiul vâlcean Flacăra Horezu – Viitorul Dăeşti. Confruntarea este programată vineri, de la ora 14.00, pe stadionul „Treapt“, şi este arbitrată de Eduard Belega (Câmpulung), ajutat de Mădălin Prioteasa şi Lucian Tănase (ambii din Piteşti). Observatori au fost desemnaţi Ovidiu Iosif Tâlvan (Sibiu) şi Alexandru Băjan (Videle).

„Nu e nicio rivalitate. Suntem singurele echipe din judeţul Vâlcea şi mai vrem rivalitate? Cine e mai bun să câştige“, a declarat antrenorul celor de la Dăeşti, Gabriel Mangalagiu, pentru GdS.

Tot vineri intră în teren şi liderul FCU, care primeşte vizita formaţiei Naţional Sebiş. Partida de pe stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu va începe de la ora 16.00. Brigada de arbitri este formată din centralul Ovidiu Robu (Chitila) şi asistenţii Gabriel Boncz (Făgăraş) şi Hunor Bela Recsenedy (Sfântu Gheorghe). Observatori au fost numiţi Ioan Rădulescu (Târgu Jiu) şi Grigore Tomoioaga (Vâlcea).

Celelalte reprezentante ale Olteniei din Liga a III-a, seria 4, joacă sâmbătă. Vezi programul mai jos!

Liga a III-a – seria 4, etapa 15


Vineri, 29 noiembrie – ora 14.00: Flacăra Horezu – Viitorul Dăeşti, Cetate Deva – Progresul Pecica; ora 16.00: FCU Craiova – Naţional Sebiş.
Sâmbătă, 30 noiembrie – ora 14.00: Gilortul Târgu Cărbuneşti – ACS Poli Timişoara, CSO Filiaşi – Şoimii Lipova, CS Hunedoara – CSC Ghiroda, Gloria Cermei – CSC Dumbrăvița, Crişul Chişineu Criş – Fortuna Becicherecu Mic.

Clasament: 1. FCU Craiova 38 puncte (golaveraj 33-7), 2. Şoimii Lipova 25 (29-13), 3. Progresul Pecica 25 (24-15), 4. Chişineu Criş 25 (20-16), 5. Flacăra Horezu 21 (17-14), 6. CSC Ghiroda 20 (26-20), 7. Becicherecu Mic 20 (21-16), 8. CSC Dumbrăvița 19 (27-21), 9. CS Hunedoara 19 (26-28), 10. Viitorul Dăeşti 19 (31-34), 11. Gloria Cermei 18 (22-23), 12. Cetate Deva 14 (12-17), 13. Naţional Sebiş 14 (20-31), 14. CSO Filiaşi 12 (23-35), 15. ACS Poli Timişoara 11 (14-30), 16. Târgu Cărbuneşti 8 (10-35).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS