Îndrăgita cântăreață Paula Seling susține de 13 ani, în scop caritabil, unul dintre cele mai remarcabile concerte de colinde din Craiova.
Artista va reveni anul acesta în Cetatea Băniei pe 5 decembrie, pentru a sprijini programele sociale ale Asociației Vasiliada, prin susținerea tradiționalului concert de colinde „ColinDAR“. Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, concertul caritabil de colinde „ColinDar cu Paula Seling“ va avea loc, începând cu ora 20.00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova.
Anul acesta, concertul va fi deschis cu o suită de colinde bizantine şi corale interpretate de Corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, alături de Corul de copii „Glasuri Cristaline“ și va continua cu un moment plin de emoție susținut de tânăra Alina Marina Gorun, care va interpreta la nai colinde tradiționale românești.
Paula Seling va urca pe scena Teatrului Național alături de Corul mimico-gestual „Anghelos“ format din copii cu deficienţe de auz de la Şcoala Specială „Sfântul Vasile“, care vor transpune în limbaj mimico-gestual o parte din colindele interpretate de îndrăgita artistă. În acest an, Paula Seling le-a pregătit craiovenilor un recital de excepție din care nu vor lipsi cele mai recente colinde și cântece pentru Crăciun, pe care le-a înregistrat pe albunul „Steaua răsare“.
„Ceva mă cheamă de fiecare dată la Craiova. Este bucuria de a fi împreună cu copiii din corul «Anghelos», dar și cu toți cei care vin la concert și fac din seara ColinDar-ului, o seară magică!“, spune Paula Seling.
Bucuria faptelor bune
Gazda evenimentului din acest an va fi actrița Teatrului Național din Craiova, Anca Dinu. Fondurile obținute în urma acestui eveniment vor fi folosite de Asociața Vasiliada pentru susţinerea numeroaselor proiecte sociale.
Anual, peste 3.000 de persoane vulnerabile: bătrâni, copii aflaţi în situaţii de risc, persoane cu dizabilităţi, familii aflate în dificultate şi persoane fără adăpost primesc sprijin direct prin intermediul centrelor şi proiectelor sociale derulate de Vasiliada în Craiova, Lipovu, Filiaşi, Târgu Jiu şi alte 15 comunităţi rurale din judeţele Dolj şi Gorj.
„De 13 ani, bucuria colindelor devine și bucuria faptelor bune, datorită doamnei Paula Seling și tuturor celor care susțin acest eveniment. La Vasiliada, credem foarte mult în ideea că tot ceea ce ne poate ține cu adevărat uniţi sunt dragostea și responsabilitatea pentru semeni, iar sentimentul acesta, de a fi pentru celălalt, îl simțim din plin în fiecare an, la ColinDar“, a spus preotul Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.
Craiovenii care doresc să participe la acest eveniment pot procura invitații caritabile de la Agenția Teatrului Național „Marin Sorescu“ sau de la bisericile: Catedrala Sf. Dumitru, Madona Dudu, Sf. Ilie sau Sf. Treime.
Colaborare Vasiliada – Paula Seling
Colaborarea Asociației Vasiliada cu Paula Seling a început încă din anul 2005 și continuă în fiecare an prin implicarea artistei în numeroase acțiuni filantropice, printre care menționăm deja tradiționalul concert caritabil „ColinDAR cu Paula Seling“. Începând cu anul 2008, Paula Seling a devenit membru de Onoare al Asociației Vasiliada, iar în decembrie 2010 a primit din partea IPS Dr. Irineu Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana, cea mai înaltă distincție oferită de Mitropolia Olteniei unui laic.
Asociația Vasiliada este o organizație cu caracter creștin și social aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei și oferă de 18 ani servicii sociale mai multor categorii de persoane aflate în dificultate, precum: copii aflați în situații de risc, tineri cu dizabilități, persoane vârstnice, persoane fără adăpost, șomeri sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
La începutul anului 2016, Asociaţia Vasiliada a primit premiul pentru Instituţia Anului în domeniul Asistenţei Sociale, oferit în cadrul Galei Naţionale de Excelenţă în Asistenţă Socială, organizată de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România.