5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBuget de 6 milioane de euro pentru reablitarea Casei de Cultură și a ștrandului de la Stadionul Municipal

Buget de 6 milioane de euro pentru reablitarea Casei de Cultură și a ștrandului de la Stadionul Municipal

Peste 6 milioane de euro costă reabilitarea Casei de Cultură și modernizarea ștrandului de lângă Stadionul Municipal din Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu a declarat că ambele proiecte au fost selectate de Ministerul Dezvoltării pentru alocarea de fonduri.

Este nevoie de emiterea unei hotărâri de consiliu local pentru predarea amplasamentelor. În momentul de față se află în lucru studiul de fezabilitate. După ce toată documentația va fi gata, ministrul de resort va emite un ordin pentru preluarea celor două obiective.

Modernizarea Casei de Cultură va costa peste 4 milioane de euro, iar reamenajarea bazinului acoperit, două milioane de euro. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că ambele obiective vor fi realizate de către Compania Națională de Investiții. 

Vor fi preluate de CNI


Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este nevoie ca ambele obiective să fie predate Companiei Naționale de Investiții, la fel cum s-a întâmplat în cazul lucrărilor la Stadionul Municipal. Edilul speră ca lucrările să fie finalizate în mai puțin de doi ani.

„Este vorba de finanțări de la Compania Națională de Investiții. Vom realiza toate documentațiile, pe care le vom trimite la CNI. Sigur că ultima decizie va fi preluarea de către Compania Națională de Investiții a celor două obiective pentru a putea fi demarate licitațiile și pentru a fi selectate firme care să execute contractele. Dat fiind faptul că noi planificasem să finalizăm în doi ani cele două investiții, sper ca CNI să le termine mult mai repede, având toți banii la dispoziție. Noi ne gândeam la alocări bugetare timp de doi ani. Bazinul va fi unul acoperit, pentru a putea fi utilizat tot timpul, iar Casa de Cultură va fi un obiectiv esenţial pentru viața cultural-artistică a orașului. În acest moment, nu avem o sală mare de spectacole pentru oraș“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS