2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO nouă pârtie, de peste 2 km, va fi dată în folosință la Rânca

O nouă pârtie, de peste 2 km, va fi dată în folosință la Rânca

Iubitorii sporturilor de iarnă vor avea la dispoziție, de anul acesta, o nouă pârtie de schi în stațiunea Rânca, din județul Gorj. Este vorba de creșterea suprafeței domeniului schiabil în zona montană Rânca.

Pârtia va fi amenajată în zona Vârfului Păpușa și va fi cea mai mare din stațiune, respectiv peste 2 km. Cea mai mare pârtie are în momentul de față doar 980 de metri și se află în zona telescaunului de sub Vârful Păpușa. În ultimele două sezoane de iarnă, pârtia și telescaunul nu au mai fost utilizate, pentru că nu a existat o firmă care să facă acest lucru, în condiții de profitabilitate.

În prezent, societatea care administrează domeniul schiabil din stațiune a preluat telescaunul și a amenajat domeniul schiabil în apropierea acestuia. Astfel, o nouă pârtie de peste 2 km va fi, din această iarnă, principala atracție turistică din Rânca.

Peste o mie de pensiuni și cabane

În Rânca sunt peste o mie de pensiuni, cabane și hoteluri. Stațiunea montană din nordul județului Gorj ar trebui să fie principalul obiectiv turistic al regiunii. Ani la rând au fost însă probleme în ceea ce privește administrarea domeniului schiabil și cu infrastructura de apă și canal. Trebuie amintit că sistemul de canalizare și stațiile de epurare a apelor uzate, precum și instalația de telescaun au fost realizate cu fonduri europene nerambursabile.

Din păcate, nici până în prezent sistemul de canalizare nu este funcțional, deși se tot încearcă de peste un deceniu rezolvarea problemei. Mai sunt probleme și cu alimentarea cu apă, dar și cu administrarea instalației de transport pe cablu. În plus, autoritățile locale, respectiv primăriile Novaci și Baia de Fier, încearcă să asfalteze străzile interioare din stațiune, dar nu mai reușesc. Se așteaptă primii kilometri de asfalt, începând cu anul viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS