4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateGhimbirul, condimentul minune

Ghimbirul, condimentul minune

Ghimbirul este un condiment minune utilizat în întreaga lume, datorită efectelor sale asupra sănătăţii. Este o sursă bogată în vitamine şi minerale esenţiale pentru sănătatea corpului.

Cu un gust uşor iute, rădăcina de ghimbir este pe cât de aromată, pe atât de nutritivă. Beneficiile ghimbirului se datorează, în principal, conţinutului mare de antioxidanţi şi proprietăţilor antiinflamatoare. Rădăcina de ghimbir este uşor de integrat în orice dietă şi poate avea un impact semnificativ asupra fiecărui aspect al sănătăţii noastre.

Ghimbirul, folosit de mii de ani ca remediu natural

Ghimbirul, denumit popular şi „ghimber“ sau „gingiber“, este numele dat unei plante erbacee din regiunile tropicale. Rădăcina de ghimbir are o formă neregulată, contorsionată. Aceasta atinge până la 5-6 centimetri în lungime. Ghimbirul e preţuit în bucătăriile orientale din India, Malaezia, Nepal, Bangladesh etc. În fostele colonii britanice, cum ar fi Canada, Australia, Jamaica, Kenya, se consumă o aşa-zisă „bere“ din ghimbir (ginger beer), care de fapt este o băutură nealcoolică, răcoritoare.
Beneficiile acestei plante sunt binecunoscute. Ghimbirul este folosit de mii de ani ca remediu natural, datorită proprietăţilor sale medicinale. Vechile texte chineze, romane, greceşti şi arabe menţionează utilizarea rădăcinii de ghimbir pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării.

Beneficiile ghimbirului

Ghimbirul are o multitudine de beneficii printre care: combaterea infecţiilor, scăderea colesterolului, pierderea kilogramelor în plus. Este clar că adăugarea rădăcinii de ghimbir în dieta zilnică va avea un efect benefic asupra sănătăţii.

Benefic pentru sex

Ghimbirul este un tratament ideal pentru persoanele care suferă de impotenţă. Întârzie ejacularea precoce, menţine erecţia. De asemenea, este ideal pentru femei pentru eliminarea mirosurilor neplăcute ale vaginului.
Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Circulaţia proastă a sângelui poate cauza impotenţă în rândul bărbaţilor din cauza vaselor de sânge care pur şi simplu nu reuşesc să se umple şi să se extindă. Ghimbirul are anumite proprietăţi medicinale responsabile şi pentru stimularea sexuală, datorită gustului şi aromei sale. Se pare că atât în cultura asiatică, cât şi în cea arabă, mirosul ghimbirului este văzut şi ca afrodisiac.

Luptă împotriva infecţiilor bacteriene

Infecţiile fungice pot cauza o varietate de afecţiuni, precum candidoza sau ciuperca piciorului. Datorită proprietăţilor sale antifungice, ghimbirul combate aceste infecţii, grăbind vindecarea. Ghimbirul luptă şi împotriva infecţiilor bacteriene. Acesta ajută la tratarea bronşitelor, laringitelor, pneumoniei şi a infecţiilor aparatului urinar.
Ceaiul de ghimbir este foarte bun şi în caz de răceală şi gripă, datorită efectului său diaforetic (provoacă transpiraţie) şi de menţinere a temperaturii corpului.

Eficient în ameliorarea febrei musculare

Adăugând ghimbir în dieta ta vei observa o diminuare a durerilor musculare şi a celor articulare, cauzate de artrită. Ghimbirul este eficient în ameliorarea febrei musculare cauzate de exerciţiile fizice şi a durerilor de genunchi la persoanele cu osteoartrită.

Eficient în reducerea durerilor menstruale

În cazul femeilor, menstruaţia este asociată, cel mai adesea, cu simptome precum: dureri musculare, crampe menstruale şi dureri de cap. Deşi majoritatea apelează la medicamente pentru a ameliora aceste simptome, este bine de ştiut că ghimbirul poate avea aceleaşi efecte. Ghimbirul este la fel de eficient în reducerea durerilor menstruale precum ibuprofenul.

Protejează împotriva declinului cognitiv

Ghimbirul poate juca un rol important în sănătatea creierului. Mai multe studii clinice au constatat că extractul de ghimbir ar putea proteja împotriva îmbătrânirii creierului şi a declinului cognitiv. Un alt studiu a constatat că extractul de ghimbir a ajutat la îmbunătăţirea funcţiei cognitive şi a atenţiei la femeile de vârstă mijlocie. Un ceai de ghimbir seara te va ajuta să te relaxezi şi să combaţi stresul şi oboseala.

Contribuie la menţinerea unui nivel normal al glicemiei

Hiperglicemia poate cauza o mulţime de efecte negative: urinare frecventă, sete excesivă, dureri de cap şi migrene. Dacă nu este tratată, aceasta poate duce la probleme mult mai serioase. Putem evita asemenea probleme utilizând ghimbir. Acesta contribuie la menţinerea unui nivel normal al glicemiei.

Scade nivelul colesterolului

De la producerea bilei până la fabricarea hormonilor, colesterolul este esenţial pentru sănătate. Totuşi, nivelul mare de colesterol creşte riscul apariţiei bolilor cardio-vasculare. Ghimbirul are abilitatea de a scădea nivelul colesterolului şi al trigliceridelor într-un mod natural.

Eficient în ameliorarea senzaţiei de greaţă

Ghimbirul a fost folosit, de-a lungul timpului, ca remediu natural împotriva răului de mare şi a senzaţiei de greaţă. Rezultatele a 12 studii, la care au participat 1.278 de femei însărcinate, au arătat că ghimbirul este eficient în ameliorarea senzaţiei de greaţă. Alt studiu a demonstrat că, printre efectele ghimbirului, se numără capacitatea acestuia de a reduce starea de greaţă a pacienţilor care fac chimioterapie.

Susţine sănătatea digestiei

Un alt beneficiu puternic al ghimbirului este capacitatea de a susţine sănătatea digestiei. Acesta prevene probleme precum: balonare, senzaţie de plenitudine, crampe abdominale, arsuri la stomac, reflux gastric etc.
Un studiu publicat în World Journal of Gastroenterology a arătat că administrarea ghimbirului la pacienţii cu indigestie a avut ca efect creşterea vitezei de golire a stomacului cu 25%, în comparaţie cu subiecţii unui studiu placebo. Ghimbirul este indicat în curele de slăbit, deoarece stimulează digestia şi grăbeşte pierderea în greutate.

Poate fi eficient în blocarea dezvoltării celulelor canceroase

Probabil cele mai impresionante beneficii ala ghimbirului sunt proprietăţile sale anticancer. Acestea de datorează componentei 6-gingerol. Unele studii arată că miraculosul condiment poate fi eficient în blocarea dezvoltării celulelor canceroase în cazul cancerului ovarian, pancreatic şi de prostată. Cu toate acestea, este necesară continuarea procesului de cercetare pentru a determina modul în care ghimbirul inhibă dezvoltarea cancerului şi cum poate fi folosit în ajutorul pacienţilor.

Aşadar, ghimbirul nu este doar un condiment aromat şi foarte popular, ci şi un remediu natural cu multe beneficii pentru sănătatea noastră. De aceea, cu cât îl consumăm mai des, cu atât ne vom putea bucura mai mult de efectele sale terapeutice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS