Voleibaliști de la SCM „U“ Craiova au reușit să-și dea cu „firma-n capׅ“ în această seară, în Sala Polivalentă, într-un meci susținut contra formației Unirea Dej. Oltenii porneau favoriți în fața ardelenilor, dar au intrat relaxați și până la urmă au ieșit nervoși și învinși de oaspeți. Tabela a indicat la final 1-3 (23-25, 23-25, 25-23, 20-25). Confruntarea a contat pentru etapa a 8-a din Divizia A1.
Antrenorii Dan Pascu și Claudiu Mitre au utilizat următorii jucători: Laurențiu Lică, Filip Sestan, Ștefan Lupu, Răzvan Olteanu, Stanislav Wawrizynczyk, Igor Jovanovic, Neven Majstorovic (L), Silviu Suson, Robert Călin.
Două seturi pline cu greșeli personale
Alb-albaștrii au început bine meciul, și-au adjudecat punctele cu lejeritate, apoi oaspeții au revenit și au egalat la 22. Vizibil surprinși, elevii lui Dan Pascu au încercat să se remonteze și să câștige setul. Din păcate s-au precipitat și mai mult, au devenit nervoși și au pierdut într-un final, scor 23-25.
La reluare lucrurile au mers la fel de prost, greșelile personale continuând să apară în momentele cheie. Dejul a condus cu 4-1, 8-5, 10-8, iar Craiova a reușit să egaleze la 14. S-a mers cap la cap până când Unirea a făcut 20-18. Oltenii s-au ambiționt și mai tare și au făcut rapid 20-20, dar nu a fost însă de ajuns. Oaspeții au reintrat în avantaj și au avut apoi mereu câte un punct în față. Într-un final s-au desprins la două puncte și au închis tabela, la scorul de 25-23.
Răbufnire de orgoliu pentru SCM „U“ Craiova
Actul trei a început cu punct într-o parte, punct într-alta, până când Craiova a reușit să rupă „monotonia“ la 5-3. Dejul a egalat la 6, dar Lică a readus-o pe SCM „U“ în avataj, 7-6, cu o minge plasată în spatele blocajului. Apoi Sestan și Olteanu au blocat un șut și au luat punctul, pentru ca Lică să mai șuteze imparabil o dată și astfel time-out-ul oaspeților a venit la 9-6.
Craiova a condus apoi cu 10-7 și 12-9, 13-11. SCM „U“ nu s-a desprins, cum ne-am fi așteptat, din contră. A fost egalată la 13, apoi la 14 și la 15, moment în care Lică a reușit două puncte importante. Pe primul dintr-un șut de pe dreapta, al doilea dintr-o servă perfectă, scor 17-15. SCM „U“ a condus apoi cu 19-16, 22-17, 21-19, 22-21 și 23-22. Oaspeții au egalat în urma unui atac craiovean, un șut în blocaj al lui Sestan (23-23), iar finalul se anunța de „foc“. Craiova a reintrat în avantaj după o minge în aut a adversarilor și și-a adjudecat setul după un șut blocat excelent de Răzvan Olteanu, scor 25-23.
Din nou neatenți
Setul câștigat părea să-i fi trezit pe craioveni, iar puținii spectatori se gândeau deja la o răsturnare de situație și o victorie frumoasă. Dar visele au rămas vise.
Începutul setului 4 i-a găsit pe oaspeți la conducere și pe craioveni „gonind“ după egalare. Tabela a indicat 0-3, 1-4, 3-6, 6-10, 8-11, 10-12. Egalitatea s-a produs la 12, dar apoi tot oaspeții au punctat primii, 12-13. Au urmat patru puncte consecutive pentru Dej, scor 12-17, până ca oltenii să aibă o replică prin Ștefan Lupu, 13-17. Tabela a mai indicat apoi 14-19, 15-20, 17-21, 18-23, 20-23 și 20-25 la final.
Divizia A1, etapa 8
Celelalte rezultate înregistrate astăzi, în etapa 8 a Diviziei A1: Arcada Galați – ACSVM Zalău 3-1 (25-21, 25-22, 19-25, 25-18), CSU UV Timișoara – CS „U“ Cluj 0-3 (26-28, 28-25, 20-25), CSM Câmpia Turzii – Dinamo București 0-3 (24-26, 11-25, 14-25). Ultimul meci al rundei, Gloria Buzău – Știința Baia Mare, se dispută duminică, de la ora 17.00.
Clasament:
1.Arcada Galați 21 puncte (setaveraj 21-7)
2.Dinamo București 20 (21-5)
3.ACSVM Zalău 18 (19-9)
4.SCM „U“ Craiova 17 (19-8)
5.Gloria Buzău 13 (15-11)
6.Unirea Dej 13 (17-15)
7.Știința Baia Mare 6 (9-17)
8.CS „U“ Cluj 5 (8-20)
9.CSU UV Timișoara 3 (4-21)
10.CSM Câmpia Turzii 1 (4-24)
Etapa viitoare:
Sâmbătă, 14 decembrie – ora 13.30: Dinamo București – Gloria Buzău (TVR 3), ora 17.00: CS „U“ Cluj – CSM Câmpia Turzii, Unirea Dej – CSU UV Timișoara.
Duminică, 15 decembrie – ora 17.00: ACSVM Zalău – SCM „U“ Craiova.
Luni, 23 decembrie – ora 13.00: Știința Baia Mare – Arcada Galați (se joacă la Galați).
Citește și: Volei (f) / Voleibalistele se întorc cu un punct din Crișana