6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet (m) / „Alb-albaștrii” nu își revin. Înfrângere grea cu Timișoara

Baschet (m) / „Alb-albaștrii” nu își revin. Înfrângere grea cu Timișoara

Echipa masculină de baschet SCMU Craiova a pierdut drastic duelul susținut în Sala Polivalentă, în compania formației SCM Timișoara. Trupa lui Todorov a cedat cu scorul de 69-84, după încă un meci modest, iar în acest moment a înregistrat al cincilea eșec consecutiv. Partida a contat pentru etapa a 9-a din Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM).

Primul sfert a fost unul spectaculos, cu mai multe reușite de la distanță pentru ambele formații. Cea mai mare diferență înregistrată între cele două echipe în primele 10 minute a fost de cinci puncte în favoarea oltenilor. După primul sfert, Timișoara se afla totuși în avantaj minim, 24-23.

Oltenii s-au chinuit, Timișoara a țintit

Sferturile doi și trei au fost aproape identice. Doar o singură echipă a existat pe teren, iar aceasta a înscris aproape la fiecare atac. Băieții lui Todorov au fost lipsiți de idei, iar aruncările din afara semicercului erau imprecise. Dacă la pauză tabela indica 48-37 în favoare Timișoarei, la finalul actului al treilea scorul a căpătat proporții. Oaspeții s-au distanțat la 22 de puncte, scor 72-50, iar victoria era asigurată în mare măsură înainte de ultimele 10 minute.

Sfertul al patrulea a fost câștigat de craioveni cu 19-12. Aceștia au încercat să mai reducă din deficit, având în vedere că trupa lui Dragan Petricevic a luat vizibil piciorul de pe accelerație. Ratările de sub panou și lipsa concentrării au fost factorii decisivi care au dus la înfrângere. S-a încheiat 84-69 pentru SCM Timișoara, care i-a produs Craiovei al cincilea eșec consecutiv în campionat.

De menționat că jucătorii Timișoarei, Sherwood Brown și Franklin Jr., au fost în zi de grație. Aceștia au înscris 24, respectiv 19 puncte și au contribuit decisiv la victoria echipei lor. În tabăra Craiovei s-a remarcat Omari Gudul, cu un total de 18 puncte.

SCM „U” Craiova: Gudul, Laser, Troupe, Diculescu, Bagairea, Berceanu, Năsturescu, Pratt, Stoyanov, Țibîrnă, Byrd.

SCM Timișoara: Pesakovic, Dragoste, Gorgemans, Brown, Franklin, Komatina, Penciu, Popa, Schipor, Lazar, Mirkovic, Coconea.

În urma acestui rezultat, gruparea craioveană se regăsește pe locul șase, cu 12 puncte. De parea cealaltă, SCM Timișoara a făcut un salt destul de mare, până pe poziția a 4-a, cu 13 puncte.

În următoare etapă, SCM „U” Craiova se va deplasa la Pitești, pentru duelul cu „lanterna roșie”.

Citește și: LIVE / Astra Giurgiu – Universitatea Craiova, scor 0-0

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS