7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMediul - consecinţe, schimbări, soluţii, la Universitatea Craiova

Mediul – consecinţe, schimbări, soluţii, la Universitatea Craiova

Universitatea din Craiova organizează workshop-ul „Mediul – consecinţe, schimbări, soluţii, luni, 9 decembrie, de la ora 12.00, în sala 420.

Fenomenele de vreme severă, inundaţiile, seceta şi tendinţa de aridizare, incediile de vegetaţie sunt toate consecinţe ale schimbării climei. De pildă, temperatura medie pe timp de iarnă va scădea în următoarele decenii cu aprox 1.7-2%. Vara va creşte cu până la 6,5%. Vor fi mai puţine precipitaţii, va fi afectată agricultura, se va accentua disconfortul termic. Toate acestea sunt rezultatele analizelor specialiştilor, astfel încât să ştim şi să acţionăm. Iar workshop-ul expune şi soluţii pe care le putem aplica fiecare dintre noi în aşa fel încât să putem lăsa moştenire o lume respirabilă.
Vor participa: Daniel Simulescu, Tudor Pătruțoiu (Agenția Naturală pentru Arii Protejate), Daniela Dudău (Administraţia Bazinală de Apa Jiu), dr. Monica Mateescu (Agenția de Protecția Mediului Dolj), dr. Cristina Burada (Centrul Meteorologic Regional Oltenia).

Întâlnirea face parte din seria de evenimente programate în această toamnă ale reprezentanţilor mediului socio-economic cu studenţii de la Ştiinţe. Prin intermediul acestui proiect sunt subvenţionate 250 de stagii de practică pentru studenţii de la Fizică, Chimie, Matematică, Informatică şi Geografie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS