2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAcţiune pentru depistarea nevăzătorilor cu permis de conducere

Acţiune pentru depistarea nevăzătorilor cu permis de conducere

Poliţia Română anunţă o amplă acţiune de verificare, la nivel național, a modului în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea sau preschimbarea permisului auto. Oamenii legii spun că fișele medicale au fost eliberate fără efectuarea analizelor.

Potrivit oamenilor legii, din cercetările făcute până în prezent au fost descoperite mai multe ilegalităţi. Astfel, au fost eliberate fișe medicale fără consultarea solicitantului.

În alte cazuri, fişele au fost eliberate de asistenţi medicali. Ulterior, au fost parafate de medici specialişti din alte localităţi.

Au fost descoperite situaţii în care controalele medicale au fost făcute în perioada în care medicul era în concediu. În alte cazuri, fişele medicale au fost cerute şi obţinute de instructorii auto, fără ca persoanele să fie consultate.

Poliţiştii mai spun că există situaţii în care persoane cu handicap vizual grav au obţinut permise de conducere. Aceste lucruri au fost făcute în schimbul unor sume de bani. În unele cazuri banii au ajuns direct la medici. În altele, banii au fost primiţi de intermediari.

Permise de conducere pentru persoane cu handicap vizual grav

Poliţiştii susţin că, prin comiterea acestor infracţiuni, a fost pusă în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. „De remarcat sunt situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere. Acțiunile ilicite pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice”, au precizat oamenii legii.

Acţiune pentru depistarea nevăzătorilor cu permis de conducere

În acest moment se fac cercetări în 55 de dosare penale. Ar fi fost comise infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material, fals intelectual, uz de fals și constituirea unui grup infracţional organizat.

În judeţul Dolj sunt autorizate 18 unităţi medicale pentru examinarea celor care vor să-şi ia permis de conducere.

Dosar asemănător în Dolj

În 2010, poliţiştii doljeni declanşau o amplă acţiune de depistare a persoanelor care nu îndeplineau condiţiile medicale pentru a conduce autovehicule, dar aveau încă permis.
Oamenii legii au obţinut mai întâi o evidenţă a persoanelor care au certificate de handicap grav emise de Comisia judeţeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Dolj. Comparând această evidenţă cu cea a posesorilor de permise de conducere – oferită de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii Dolj – poliţiştii au avut surpriza să constate că aproximativ 100 de persoane cu probleme de vedere, dintre care 46 cu handicap de vedere accentuat, aveau încă permise de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS