Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au depistat, ieri, în Moţăţei, un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea băut şi fără permis un autoturism.
Potrivit primelor informaţii oferite de reprezentanţii IPJ Dolj, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.