9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTransport ilegal de animale, depistat de polițiștii gorjeni

Transport ilegal de animale, depistat de polițiștii gorjeni

Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari şi Postului de Poliţie Drăgoteşti, au desfășurat, ieri, activități în baza Planului de Măsuri al IPJ Gorj, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale.

Astfel, au fost identificaţi doi bărbaţi, de 41 şi 27 de ani, din municipiul Caracal, judeţul Olt, în timp ce transportau cu o autoutilitară pe DJ 673 A Bolboşi, 3 bovine pe care le-au cumpărat din comuna Văgiuleşti, fără a solicita de la medicul veterinar documentele prevăzute de lege.

Conducătorul autoutilitarei, respectiv bărbatul de 41 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei, conform HG 984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru nerespectarea OUG 195/2002,Rep., privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

Totodată, poliţiştii au dispus măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

De asemenea, pasagerul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 200 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep., pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS