6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiArcada Galaţi - cu un pas în optimile Cupei CEV, Zalăul așteaptă returul

Arcada Galaţi – cu un pas în optimile Cupei CEV, Zalăul așteaptă returul

CSM Arcada Galaţi a făcut un pas important spre optimile de finală ale Cupei CEV la volei masculin. Campioana României a învins în deplasare formaţia finlandeză Savo Volley Kuopio, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-23, 25-22), ieri seară, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei. Meciul adurat o oră şi 19 minute de joc.

Niels Klapwijk a reuşit 18 puncte pentru Arcada, iar Marian Bălă şi Julian Bissette, câte 10. De la gazde s-au remarcat Miro Maatanen, 19 puncte, şi Antti Siltala, 13 puncte.

Manşa secundă va avea loc pe 17 decembrie, la Galaţi.

ACS VM Zalău, învinsă la limită în Danemarca, în Cupa Challenge

ACS VM Zalău a fost învinsă în deplasare de formaţia daneză Gentofte Volley, cu scorul de 3-2 (25-14, 25-22, 17-25, 23-25, 15-12), ieri seară, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge la volei masculin. Vicecampioana României s-a înclinat după un meci care a durat o oră şi 48 de minute, informează Agerpres.

Rogerio Lintz Leite Medeiros Nogueira a fost cel mai bun om al echipei sălăjene, cu 18 puncte, în timp ce Gabriel Cherbeleaţă a reuşit 13.

De la danezi s-au remarcat Tobias Hougs Kjaer, 18 puncte, Mads Moellgaard, 14 puncte, Ulrik Bo Dahl, 14 puncte.

Au arbitrat rusul Maxim Berdnikov şi polonezul Tomasz Janik.

Manşa secundă va avea loc pe 18 decembrie, la Zalău.

Citește și: Cristina Neagu: Nici nu îmi găsesc cuvintele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS