2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Finanţelor: Cu un sistem dominant de pensii pe Pilonul I, cu siguranţă nu vom putea să plătim pensii în 20 de ani

Ministrul Finanţelor: Cu un sistem dominant de pensii pe Pilonul I, cu siguranţă nu vom putea să plătim pensii în 20 de ani

În România cu siguranţă nu se vor putea plăti pensii peste 20 de ani în cazul în care pensiile administrate de stat prin Pilonul 1 vor rămâne dominante în sistem, a apreciat vineri ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

„Sistemul de pensii trebuie reformat, e clar, şi trebuie să luăm în calcul două lucruri: este o generaţie mare care iese la pensie, şi din spate resursele care vin nu mai sunt la fel de mari, pentru că tinerii care vin decid să nu rămână în România, şi atunci e greu să susţii acest sistem, dar nu este doar o problemă pe care o are România, este o problemă pe care am văzut-o şi alte ţări, dar acolo au găsit soluţii. Vom găsi şi noi soluţii.

Soluţia pe care o văd eu este un sistem mai cu contribuţii mai mari către un sistem administrat privat, cu o mai mare distribuire a resurselor către acea parte, căci acolo şi un randament mai mare şi poţi să ai o pensie asigurată. Dacă rămânem cu un sistem dominant de pensii pe Pilonul I cu siguranţă nu vom putea să plătim pensii în 20 de ani, asta este opinia mea”, a declarat Florin Cîţu.

Şocuri pentru sistemul privat de pensii

Ministrul Finanţelor nu a răspuns clar întrebărilor referitoare la intenţia Guvernului de majorare a contribuţiilor la Pilonul 2.

„Aici este o discuţie cu Ministerul Muncii, încă nu ştiu exact ce s-a decis. Nu pot să vă spun acum cum va arăta un sistem de pensii nou. Eu vă spun că între cele două, dacă vrem să avem un sistem sustenabil, este preferat ca dominantă să fie partea administrată privat, şi nu cea de la stat”, a afirmat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor Publice a mai declarat că sistemul de pensii administrate privat a suferit în ultimii ani câteva şocuri negative, iar Guvernul va încerca să corecteze vineri o mare parte dintre inechităţi, iar restul în cursul anului următor.

„Sistemul de pensii administrate privat a suferit în ultimii ani câteva şocuri negative. Eliminarea acestor şocuri negative din sistem nu se va întâmpla peste noapte, dar vom încerca să corectăm chiar astăzi o mare parte dintre inechităţi şi restul anul următor. Sunt costuri de tranziţie pe care nu ni le putem asuma”, a spus ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, vineri, în şedinţa de Guvern, se va da o primă citire ordonanţei cu modificările aduse OUG 114, iar cerinţele de capital pentru Pilonul II introduse prin acest act normativ vor fi eliminate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS