2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateThe New York Times: „Izvoarele din România au proprietăți miraculoase“

The New York Times: „Izvoarele din România au proprietăți miraculoase“

Un amplu articol dedicat izvoarelor din România și proprietăților lor curative a apărut în The New York Times. „În Transilvania, localnicii au crezut că turiștii vor „lua cu asalt” stațiunile montane. Visul lor s-a năruit, însă izvoarele au continuat să curgă“.

Terapiile din stațiunile balneare nu au mai fost căutate după Primul Război Mondial. După cel De-al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului, multe din aceste afaceri private au fost naționalizate sau închise, potrivit digi24.ro.
În perioada comunistă, regimul a finanțat turismul de la Marea Neagră, ignorând stațiunile montane. Politica de austeritate a transformat România într-o destinație turistică ocolită de străini. În prezent, apele curative au redevenit la modă datorită studiilor privind beneficiile pe care le aduce compoziția lor chimică organismului.

În Transilvania, „cultura izvoarelor” a rămas intactă

În Transilvania, „cultura izvoarelor” a rămas intactă. Într-un sat, localnicii amintesc de două izvoare despre care susțin că unul ar provoca arsuri la stomac, iar celălalt le-ar vindeca. Mulți dintre aceștia au ales să bea doar apă de izvor. Cea de la robinet este atât de dură încât poate înfunda și aparatul de cafea, așa cum explică Erszebet Janosi, o femeie de 61 de ani care locuiește în Tușnad.

Apa de izvor din Băile Homorod este bogată în minerale

În stațiunea Băile Homorod, din județul Harghita, localnicii și turiștii stau la coadă pentru a umple câteva sticle cu apă de izvor, care curge din munții din apropiere. Aceasta este bogată în minerale și are un miros specific. Localnicii susțin că aceste izvoare au proprietăți „miraculoase“.
„Am fost la medici, dar nu m-au putut ajuta. Însă, de când beau apa asta nu am mai avut probleme cu rinichii”, spune Balint Vencel, un bărbat care vizitează frecvent stațiunea Homorod.
În sate precum Băile Homorod, locuitorii au sperat cândva să monetizeze izvoarele – transformând regiunea într-o Elveție de Est. Se așteptau ca vizitatorii să se adune în stațiuni balneare, să facă baie și să se vindece, așa cum au făcut turiștii înstăriți în Alpi. Visul lor s-a năruit din cauza războiului și a problemelor economice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS