1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDrumul Giurgiţa - Moţăţei, licitaţie de 25 de milioane de euro

Drumul Giurgiţa – Moţăţei, licitaţie de 25 de milioane de euro

Drumul Giurgiţa – Moţăţei a fost scos la licitaţie. Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a lansat, ieri, licitaţia pentru modernizarea drumului judeţean (DJ) 561A, Giurgița (DJ 561) – Moțăței (intersecție DN 56). De fapt, este vorba de primul tronson al acestui drum, în lungime de 41,4 km, care trece prin Urzica Mare, Urzicuța, Afumați, Boureni, Băilești, Balasan şi Moțăței Gară.

Proiectul de modernizare a fost selectat pentru finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 încă de acum doi ani, dar procedura de achiziţie a lucrărilor a fost publicată ieri.

Potrivit anunţului de participare postat în sistemul electronic, valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 99.402.464,15 lei fără TVA, adică la aproape 25 de milioane de euro cu TVA. Lucrările de modernizare a drumului includ acostamente, colectarea şi evacuarea apelor, drumuri laterale, trotuare, accese la proprietăți, treceri de pietoni, stații de autobuz, parcări/zone de refugiu, terasamente. Lucrări se vor mai executa şi la podețe, poduri (construire sau reabilitare) şi la trecerea la nivel cu calea ferată.

Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate – preţ“. 90% din punctaj reprezintă componenta financiară, iar restul de 10% perioada de garanție acordată lucrărilor. Ofertele se primesc până la data de 10 februarie 2020.

Drumul Giurgiţa – Moţăţei. Doi ani, termenul pentru finalizarea lucrărilor

Reamintim faptul că în mai 2017 a fost obţinută finanţare europeană pentru întreg drumul judeţean 561A Giurgiţa – Urzicuţa – Afumaţi – Băileşti – Moţăţei – Unirea – Pleniţa – limita cu judeţul Mehedinţi, cu o valoare de 46 de milioane de euro.

Iniţial, pentru a fi sigur că va prinde finanţare, CJ Dolj împărţise proiectul în două, fiecărui proiect corespunzându-i un tronson de drum: DJ 561A Giurgiţa – Moţăţei (DN 56), de 41,4 kilometri şi DJ 561A Moţăţei – limita cu judeţul Mehedinţi, de 30,7 km.

La licitaţie a fost scoasă acum execuţia primului tronson. „Ne face o deosebită plăcere să vedem că unul dintre demersurile majore pe care Consiliul Județean Dolj și le-a asumat în domeniul infrastructurii rutiere intră în etapa finală. Este vorba de modernizarea primului tronson din Drumul Județean 561A, care conectează localitățile Giurgița, Urzicuța, Afumați, Băilești și Moțăței, deservind o zonă cu o populație de peste 35.000 de persoane. Constructorul desemnat va avea la dispoziție doi ani pentru a duce la bun sfârșit această investiție. Una complexă, având în vedere faptul că, pe lângă realizarea părții carosabile, ea mai include o serie întreagă de alte lucrări.

Într-un stadiu avansat se află și procedurile privind cel de-al doilea tronson al acestui drum, care pornește din zona comunei Moțăței și ajunge la limita județului, către Mehedinți. Documentația pentru organizarea licitației la tronsonul doi așteaptă în prezent validarea din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice“, a afirmat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

El a mai amintit că CJ are în derulare demersuri cu fonduri nerambursabile în valoare de circa 140 de milioane de euro, care vizează modernizarea a aproape 200 km de drumuri judeţene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS