În această dimineață, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza comunei Fărcășești, a avut loc un accident rutier cu victime.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că, un bărbat, de 54 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DC 72 Fărcășești, în care se mai aflau un bărbat,de 77 de ani şi soţia sa, de 70 de ani, ambii din comuna Bălești, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se într-un șanț.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 77 de ani, care ocupa locul din dreapta față, a suferit leziuni care i-au provocat decesul, acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.
De asemenea, soţia acestuia a suferit leziuni, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a suferit leziuni, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând a i se recolta probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.