1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMarian Vasile, consilier PNL: „Banii craiovenilor nu sunt puşculiţa PSD!“

Marian Vasile, consilier PNL: „Banii craiovenilor nu sunt puşculiţa PSD!“

Marian Vasile, consilier local PNL înscris în competiția pentru Primăria Craiova, a taxat administraţia PSD din Bănie pentru modul în care apar peste noapte, în funcţii de conducere şi pe salarii de nababi, apropiaţi ai Olguţei Vasilescu.

Mai mult, persoanele respective au ajuns în funcţii înalte fără niciun fel de concurs. Aşa a apărut Ninel Cercel, fost director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători (SRTFC) Craiova, la conducerea RAADPFL Craiova. Cercel a fost director la SRTFC Craiova din 2014, o perioadă scurtă din anul 2017 (august – noiembrie), fiind secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Şi asta nu e tot! 

Printr-o reorganizare de faţadă a Direcţiei de Asistență Socială a apărut un post de director general, unde a fost numită Daniela Barbu. Recent revocată din funcţia de președinte al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Daniela Barbu a ajuns şef serviciu în aparatul de specialitate al primarului Craiovei şi imediat director general interimar la Direcţia de Asistență Socială.

Ea a avut anterior calitatea de membru al Consiliului de Administrație și funcţia de președinte, cu rang de secretar de stat, al ANOFM, de unde a plecat printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban. 

Marian Vasile, consilier PNL: Aceste nume au fost date de Olguța Vasilescu în plic!

Daniela Barbu nu a stat prea mult pe bară, pentru că şi-a găsit repede post la Primăria Craiova. Şi nu orice post, ci unul plătit cu 130 de milioane de lei vechi, din banii craiovenilor. De aici a pornit și atacul lui Marian Vasile la adresa administrației PSD din Craiova.

„După ce am studiat rapoartele subțiri, ca la orice proiect de pe ordinea de zi, nu m-au condus la nicio logică pentru această reorganizare în Direcție Generală. Am constatat însă că dispare actualul manager și va apărea un nou manager cu un salariu de 130 milioane de lei vechi pe lună. În materialul pe care ni l-ați prezentat, ne spuneți că această nouă direcție generală va fi condusă, până la numirea unui director, de către… spațiu gol. În materialul de ședință, care este public pe internet, votăm ca această direcție să fie condusă de un spațiu gol.

Vreau să știm cine va conduce, ce îl recomandă, pentru că banii craiovenilor nu sunt pușculița PSD. Pe bursa zvonurilor se spune că aceste nume au fost date de Olguța Vasilescu în plic! Contraziceți-mă sau nu. Ce îi recomandă pe acești oameni care au fost numiți?“, a tunat Marian Vasile. Consilierul PNL nu a primit un răspus concret din partea executivului. 

Vasile a taxat şi situaţia de la RAADPFL. „Ni se cer de către Regie sume importante, chiar foarte mari pentru consumabile și pentru alte cheltuieli pe care dânșii le fac. Nu știu însă cine le face. În prezent, la RAADPFL avem sau nu avem director? Dacă nu s-a numit director, cine va gestiona aceste sume? Dacă s-a numit, am vrea să știm şi noi, să îl vedem, să știm ce îl recomandă pentru această funcție. Totuși, bugetul Craiovei nu este, repet, pușculița PSD!“, a afirmat Marian Vasile.

„Nu mai faceţi ce vreţi voi cu banii craiovenilor!“

Tot în şedinţa ordinară de joi, urma să se voteze ca membrii în Consiliul de Administraţie al RAADPFL să se aleagă cu o primă de Sărbători pentru „munca istovitoare“ depusă în acest consiliu, unde se întâlnesc o dată pe lună. Evident că tot din banii craiovenilor.

Membrii CA au dreptul la final de an să primească o sumă de bani (denumită componenta variabilă din contractul de mandat), echivalentă cu şase indemnizaţii lunare. Astfel, cei şapte membri din CA ar trebui să primească fiecare suma brută de 12.316,50 lei. Adică 75% din valoarea cumulată a şase indemnizaţii lunare, cât a fost procentul de performanță atins. Indemnizaţia lunară brută a unui membru în CA la RAADPFL Craiova este de 2.737 de lei. 

Şi aici vorbim tot de această puşculiţă cu banii craiovenilor de care se foloseşte administraţia PSD după bunul plac. Domnii din Consiliul de Administraţie al RAADPFL nu şi-au îndeplinit în procent de 100% indicatorii de performanţă, dar vor să primescă bani. Şi nu puţini! Peste 120 de milioane de lei vechi, de fiecare. Aici ar trebui să fie simplu: ai atins toţi indicatorii de performanţă, primeşti componenta variabilă. Nu i-ai atins, nu primeşti nimic. Nu mai faceţi ce vreţi voi cu banii craiovenilor!“, a sesizat Marian Vasile.

Proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi şi nu a mai fost supus la vot.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS