Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dolj, împreună cu cei ai Biroului Rutier Craiova şi cei ai Secţiei 1 Poliţie Craiova s-au aflat, duminică, într-un important centru comercial din Craiova.
Poliţiştii le-au prezentat persoanelor care au venit la cumpărături numeroase sfaturi, pentru ca acestea să se poată bucura de sărbători, în linişte, alături de cei dragi.
În cadrul programului „Atelierul informativ de sărbători“, cetățenii au primit informații utile pentru a se preveni victimizarea acestora pe perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, polițiștii au avut în vedere transmiterea de sfaturi pentru prevenirea furturilor din genți și buzunare, locuințe, autoturisme, prevenirea faptelor comise cu violență, dar și a accidentelor rutiere.
De asemenea, doritorii au avut ocazia să utilizeze și ochelarii de realitate virtuală folosiți în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuință – „Hoții îți invadează intimitatea”, având posibilitatea să constatate consecințele nerespectării unor măsuri minimale de protecție.
Recomandările poliţiştilor
Iată ce sfaturi oferă poliţiştii cetăţenilor, pentru a nu cădea victimă hoţilor în această perioadă:
- Aveți grijă de banii din buzunare și genți. Aglomerația din magazine favorizează activitatea infractorilor. Obiectele tentante lăsate în mașină, reprezintă adevărate „cadouri” pentru hoți.
- Parcați mașina, pe cât posibil, în zone special amenajate.
- Înainte de a achiziționa diverse bunuri de la vânzătorii ambulanți, gândiți-vă că acestea ar putea proveni din comiterea unor infracțiuni sau că nu corespund din punct de vedere calitativ.
- Dacă aveți cea mai mică suspiciune în privința colindătorilor, nu permiteți accesul acestora în casă.
- Atunci când părăsiți locuința, o lumină aprinsă sau un aparat radio în funcțiune, poate deruta eventualii musafiri nepoftiți.
- Dacă plecați pentru perioade mai mari de timp, rugați un vecin de încredere să supravegheze și locuința dumneavoastră.
- Nu postați, pe rețelele de socializare, date personale și informații despre perioadele când sunteți plecați de acasă.
- Anunțați imediat Poliția Română (112 – Apel unic de urgență), când observați persoane sau activități suspecte în zona în care locuiți. Rețineți cât mai multe detalii ale celor implicați.