-1.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a dublat numărul persoanelor intrate în ţară

S-a dublat numărul persoanelor intrate în ţară

Numărul persoanelor intrate în ţară s-a dublat în ultimele 24 de ore, faţă de o zi normal din timpul anului, anunţă Poliţia de Frontieră.

Apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia. În acest sens, a fost înregistrată o creştere semnificativă a traficului prin punctele de trecere a frontierei.

Astfel, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut aproximativ 314.000 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 209.000 au fost pe sensul de intrare în ţară, precum şi aproximativ 78.000 mijloace de transport, dintre care 51.000 au fost pe sensul de intrare în ţară.

La frontiera cu Ungaria s-au prezentat aproximativ 169.000 de persoane şi 50.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat punct de la frontieră fiind P.T.F. Nădlac II Autostradă. Pe aici, în ultimele 24 de ore au trecut peste 70.000 de persoane şi peste 20.000 de mijloace de transport.

Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în PTF Nădlac II, Poliţia de Frontieră recomandă utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest:

  • PTF Nădlac, aflat în imeditat apropiere a PTF Nădlac autostradă;
  • PTF Turnu şi Vărşand, tot pe raza judeţului Arad, care funcţionează în regim non-stop;
  • PTF Borş, P.T.F. Salonta şi Valea lui Mihai din judeţul Bihor, care sunt deschise permanent pe lângă, PTF Cenad, din judeţul Timiş, este deschis, de asemenea, la frontiera cu Ungaria.

Totodată, pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română şi-a adaptat misiunile de supraveghere si control, precum şi resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.

Ce au depistat poliţiştii de frontieră

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde“ – poliţiştii de frontieră au constatat 50 de fapte ilegale (12 infracţiuni şi 38 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Totodată, poliţiştii au mai descoperit bunuri nedeclarate (ce urma a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 16.400 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate de poliţişti a fost de peste 41.400 de lei. De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Totodată, nu s-a permis ieşirea din ţară a unui număr de 20 cetăţeni români, din diferite motive legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS