7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben de viscol și ninsori în mai multe judeţe

Cod galben de viscol și ninsori în mai multe judeţe

Meteorologii au emis, luni dimineață, o avertizare meteorologică cod galben de zăpezi în zonele de munte din mai multe județe, în intervalul 23 decembrie, ora 10.30 – 25 decembrie, ora 10.00. Va fi viscol şi strat consistent de zãpadã în zona montană înaltă.

Cod galben de viscol și ninsori
Cod galben de viscol și ninsori

La munte vor predomina ninsorile, la început în zona înaltă, iar din dupã-amiaza zilei de marţi (24 decembrie) şi la altitudini mai joase.
În special pe creste, se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Meridionali şi Occidentali şi vor fi rafale ale vântului de peste 80…90 km/h.
Zăpada va fi viscolitã si spulberată, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ.

A fost emisă şi o informare meteorologică de ploi în general moderate cantitativ, precipitații mixte, intensificări ale vântului, în intervalul 23 decembrie, ora 10.30 – 26 decembrie, ora 20.00.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În cursul zilei de luni (23 decembrie) ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest și centru unde local, îndeosebi la deal și la munte, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20…30 l/mp.

Din noaptea de luni spre marți (23/24 decembrie) în Maramureș și Transilvania se vor semnala precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile.
Local și temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 50…60 km/h.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS