7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalGuvernul şi-a angajat răspunderea pe bugetul de stat pe 2020

Guvernul şi-a angajat răspunderea pe bugetul de stat pe 2020

Guvernul şi-a angajat răspunderea, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020.

„Obiectivul nostru a fost acela de a reuşi până la data de 31 decembrie să adoptăm proiectul de buget şi bugetul asigurărilor sociale de stat. (…) Folosim în premieră o modalitate de adoptare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită – procedura angajării răspunderii Guvernului. E o procedură legiferată în Constituţie şi spre deosebire de OUG are aspecte care o fac mai democratică. Am surprins cu angajarea răspunderii. (…) Am aprobat foarte multe amendamente formulate de parlamentari. Dacă există formaţiuni care consideră că legea nu trebuie să intre în vigoare, au la dispoziţie instrumentul moţiunii de cenzură”, a declarat premierul Ludovic Orban, în plenul Parlamentului, la şedinţa comună de angajare a răspunderii pe buget.

El a spus că a ales această procedură pentru că altfel nu ar fi putut adopta bugetul până la sfârşitul anului.

Citeşte continuarea pe Agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS