3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum se va modifica OUG 114

Cum se va modifica OUG 114

Premierul Ludovic Orban a anunţat, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul îşi asumă răspunderea pe modificarea prevederilor din OUG 114. Este vorba despre modificarile din domeniul energetic, financiar-bancar, comunicaţii şi fonduri private de pensii, transmite Mediafax.

Premierul a prezentat amendamentele aduse de parlamentari

„Când am primit votul de învestitură, ne-am angajat să corectăm OUG 114. Aceasta a generat efcte nocive în foarte multe domenii din economia românească, şi de asemenea, în societate. Proiectul de lege stipulează corectarea prevderilor vizate de domeniul energetic, financiar-bancar, domeniul comunicaţiilor, fondurilor private de pensii.

De asemenea, cuprinde o serie de măsuri exact cum cuprindea şi OUG 114, în mai multe domenii de ativitate, de la chestiuni legate de sporuri, până la diferite tipuri de reglementări privitor la cehltuielile care se efectuează în bugetul de stat, privitor la bugetul pe 2019 în legea pe care noi am propus-o Parlamentului, privitor la 2020”, a afirmat premierul Orban, în plenul reunit, de luni, al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Modificari in domeniul Energiei propuse pentru OUG 114

În domeniul Energiei, Guvernul se angajează să reglementeze situaţia consumatorului vulnerabil. „Să vă spun pe scurt privitor la Energie: Se ştie că după ce România a trecut la liberalizarea energiei electrice şi gazului, OUG 114 a revenit la preţul reglementat pentru cosnumatorii vulnerabili, captivi, casnici, impunându-se producătorilor un preţ de vânzare ca şi producător, atât pentru energie electrică, cât şi pentru gazul natural.

Revenirea la o piaţă liberă în domeniul energiei şi al gazului, nu se va produce imediat, de la 1 ianuarie. Ci cu o perioadă de tranziţie, care să permită revenirea la fixarea preţurilor pe piaţă. Si să ne permită timpul, ca Guvern, să aprobăm reglementarea referitoare la cosnumatorul vulnerabil. E o prblemă care grevează de mult timp şi pe care niciun Guvern nu a rezolvat-o.

De exemplu, de preţul la gaz şi energie nu benficiază doar categoriile vulnerabile, cei cu venituri mici, ci toţi cetăţenii. Ceea ce ne dorim este să direcţionăm resursele către cetăţenii români care au nevoie de sprijin. Catre cei care au nevoie, din cauza venituriolor mici pe care le încasează. În perioada de tranziţie până la revenirea fixării preţurilor, ne-am asumat răspunderea să venim cu legislaţia care să reglementeze situaţia consumatorului vulnerabil”, a explicat Orban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS